Despre Taxa de poluare in toate formele si foarte CLAR SI CONCIS! Taxa de poluare ILEGALA!

1. Odată cu pronunţarea hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele principale Ioan Tatu (hotărârea din 7 aprilie 2011) şi Iulian Nisipeanu (hotărârea din 7 iulie 2011) s-au spulberat toate miturile avansate de Guvern în perioada 2008-2011, referitoare la o pretinsă compatibilitate a O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în toate formele sale, cu dreptul european. Astfel, instanţa de la Luxemburg a explicat, suficient de clar chiar şi pentru cei nefamiliarizaţi cu dreptul european, că toate formele reglementării naţionale din perioada 2008-2010 sunt incompatibile cu art. 110 TFUE. 2. Extrem de important este faptul că în aceste cauze nu s-a decis şi limitarea în timp a efectelor hotărârii interpretative a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, în cauza Tatu Guvernul nu a solicitat o asemenea interpretare, iar în cauza Nisipeanu Curtea a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii. Pe cale de consecinţă, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine sesizat în par. 32 din hotărârea Nisipeanu: “În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare“. 3. Lucrurile fiind lămurite pe fond, s-a întrevăzut foarte clar obligaţia Statului Român de a restitui integral taxa de poluare prelevată după data de 1 iulie 2008. Această obligaţie a fost sesizată imediat chiar de către instanţele care anterior datei de 7 aprilie 2011 considerau legislaţia naţională ca fiind în parte compatibilă cu dreptul european, instanţe ce şi-au modificat imediat jurisprudenţa şi au decis să dispună restituirea oricărei taxe de poluare prelevate în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010 (a se vedea de pildă Curtea de Apel Timişoara – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, decizia civilă nr. 527 din 12 aprilie 2011). Mai recent, având în vedere criteriile utilizate de Curte în afacerile Tatu şi Nisipeanu, instanţele naţionale au statuat extrem de clar şi faptul că varianta taxei de poluare aplicabilă după 1 ianuarie 2011 este în egală măsură incompatibilă cu art. 110 TFUE şi au dispus restituirea acesteia. 4. După cum se poate observa şi din analiza discursului public din ultimele zile, aplicarea dreptului european sau a dreptului european a drepturilor omului de către instanţele judecătoreşti, care în lumina art. 11, 20 şi 148 din Constituţia României au obligaţia de a proceda în acest fel, este deranjantă. Prin urmare, Guvernul a decis să încerce reducerea pagubelor, prin limitarea sumelor pe care ar trebui să le plătească în urma hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În acest context a fost promovat recursul în interesul legii de către Procurorul General al României şi s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, inter alia, să decidă în sensul că acţiunile judiciare având ca obiect restituirea taxei de poluare sunt inadmisibile dacă nu s-a urmat calea de atac aparent prevăzută de legislaţia naţională, respectiv contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la data emiterii ei. 5. În această ambianţă, având în vedere faptul că soluţionarea recursului în interesul legii este încă pendinte, se pune foarte clar problema de a ştii dacă Înalta Curte va decide să respecte dreptul european (acordând astfel prevalenţă tezei potrivit căreia contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare nu este o condiţie sine qua non pentru obţinerea restituirii taxei de poluare) sau să ignore dreptul european (confirmând astfel teza potrivit căreia succesul cererii de restituire în instanţă este condiţionat de contestarea formală a deciziei de calcul). Această întrebare va primi probabil un răspuns în alb sau negru, fără nuanţe de gri, în următoarele zile. 6. În ceea ce ne priveşte, apreciem că răspunsul poate fi doar unul singur. Identificarea lui poate porni cu certitudine de la analiza afacerii Metallgesellschaft şi Hoechst [Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, hotărârea din 8 martie 2001 în afacerile reunite C-397/98 şi C-410/98, Metallgesellschaft Ltd şi alţii (C-397/98), Hoechst AG, Hoechst UK Ltd (C-410/98) c. Commissioners of Inland Revenue, H.M. Attorney General, publicată în Culegere 2001, p. I-1727]. În cauză, grupurile germane Metallgesellschaft şi Hoechst nu au solicitat autorităţilor fiscale britanice acordarea unor avantaje fiscale, pentru simplul fapt că aceste avantaje fiscale nu se acordau grupurilor de societăţii în care societatea-mamă nu avea sediul social în Regatul Unit. Practic, grupurile de societăţi cu o societate-mamă din Regatul Unit beneficiau de condiţii mai avantajoase în privinţa termenelor de plată a impozitului pe profit, în timp ce grupurile de societăţi cu o societate-mamă din celelalte state membre erau obligate să facă plăţi în avans în contul impozitului pe profit. În faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Guvernul britanic a susţinut că Metallgesellschaft şi Hoechst nu puteau pretinde faptul că au suferit un prejudiciu ca urmare a încălcării de către Regatul Unit a dreptului european, întrucât nu au solicitat acordarea respectivului avantaj fiscal. Deşi cererea lor ar fi fost cu certitudine respinsă de către autorităţile fiscale naţionale, acest refuz le-ar fi oferit societăţilor accesul la proceduri judiciare în cadrul cărora acestea ar fi putut invoca încălcarea drepturilor lor “europene”. Asupra acestei chestiuni, Curtea s-a pronunţat după cum urmează: “105. Se pare că, în cauzele din litigiile principale, Guvernul Regatului Unit îi acuză pe reclamanţi de lipsă de diligenţă şi de faptul că nu s-au folosit mai devreme de alte remedii juridice decât cele pe care le-au folosit pentru a contesta compatibilitatea cu dreptul comunitar a prevederilor naţionale ce refuzau un avantaj fiscal filialelor unor societăţi-mamă nerezidente. Sunt criticaţi astfel reclamanţii pentru faptul că s-au supus legislaţiei naţionale şi că au plătit impozitul fiscal în avans (ACT) fără a alege impunerea la nivelul grupului de societăţi sau fără a utiliza remediile juridice disponibile pentru a contesta refuzul pe care autorităţile fiscale l-ar fi manifestat inevitabil raportat la cererile lor. 106. Exerciţiul drepturilor conferite persoanelor private de către normele direct aplicabile ale dreptului comunitar ar deveni imposibil sau excesiv de dificil dacă cererile acestora de restituire sau de compensare bazate pe dreptul comunitar ar fi respinse sau admise doar în parte pentru simplul fapt că persoanele în cauză nu au solicitat un avantaj fiscal pe care legislaţia naţională îl refuza, în scopul contestării refuzului autorităţilor fiscale cu mijloacele juridice disponibile în acest scop, prin invocarea priorităţii şi efectului direct al dreptului comunitar. 107. Răspunsul la întrebarea a cincea trebuie deci să fie acela că este contrar dreptului european ca o instanţă naţională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ce i-a fost adresată de o filială rezidentă şi de societatea-mamă nerezidentă a acesteia pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecinţă a plăţii impozitului pe profit avansat de către filială, pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorităţilor fiscale beneficiul regimului fiscal care ar fi scutit filiala de efectuarea plăţilor în avans şi că acestea nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziţia lor pentru a contesta refuzurile autorităţilor fiscale, prin invocarea priorităţii şi efectului direct al dreptului comunitar, în condiţiile în care legislaţia naţională refuza filialelor rezidente şi societăţilor-mamă nerezidente beneficiul regimului fiscal”. 7. În comentariile din doctrină pe marginea acestei speţe s-a indicat faptul că din argumentaţia Curţii reiese faptul că un contribuabil nu este obligat să conteste o decizie fiscală pe care o consideră incompatibilă cu dreptul european dacă poate să prezume în mod rezonabil că administraţia fiscală nu-i va împărtăşi punctul de vedere şi dacă are la dispoziţie un mijloc de a obţine despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat de încălcarea dreptului european în statul membru, chiar dincolo de termenele de atac din dreptul naţional (Ben Terra, Peter J. Wattel, European Tax Law, ediţia a IV-a, Ed. Kluwer Law International, Haga, 2005, p. 180-181). S-a observat în acest context faptul că o cerere a grupurilor Metallgesellschaft şi Hoechst pentru aplicarea regimului fiscal mai favorabil nu le-ar fi scutit pe acestea de obligaţia de a plăti impozitul pe profit în avans, astfel încât societăţile ar fi fost practic în imposibilitatea de a valorifica drepturile ce le erau recunoscute la nivel european. 8. În ceea ce ne priveşte, apreciem că divergenţa privind obligativitatea contestării deciziei de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la data emiterii ei poate fi soluţionată în considerarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din afacerea Metallgesellschaft şi Hoechst. În acest sens, elementele de similitudine care trebuie avute în vedere sunt următoarele: • Statul Român a încălcat în mod evident dreptul european (art. 110 TFUE), aşa cum reiese din hotărârile Curţii în afacerile Ioan Tatu şi Iulian Nisipeanu. • Organele fiscale din România au respins practic toate contestaţiile formulate împotriva deciziilor de calcul a taxei de poluare. Astfel, în urma unor solicitări fondate pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, 34 de direcţii generale ale finanţelor publice au comunicat faptul că în perioada 1 iulie 2008 – 31 iulie 2011 au analizat un număr total de 17.667 contestaţii împotriva deciziilor de calcul a taxelor de poluare. Dintre acestea, au fost admise în total doar 61 de contestaţii (0,34%), toate pentru faptul că s-a calculat greşit cuantumul taxei de poluare, restul fiind respinse. În opinia noastră, o rată de respingere a contestaţiilor de 99,66% denotă cu certitudine existenţa unei practici administrative clare şi coerente, prin care organele fiscale din România refuzau aplicarea cu prioritate a dreptului european. • Faptul că s-ar fi contestat decizia de calcul a taxei de poluare nu i-ar fi scutit pe contribuabili de obligaţia de a plăti taxa. Dimpotriva, plata taxei de poluare incompatibile cu art. 110 TFUE era o condiţie obligatorie pentru ca aceste persoane să poată utiliza un bun aflat în proprietatea lor, achiziţionat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene tocmai în considerarea principiului european al liberei circulaţii a mărfurilor. 9. Nu ne rămâne decât să sperăm că soluţia adoptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite va fi una raţională. Înalta Curte însăşi este ţinută, în considerarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, să aplice cu prioritate dreptul european, iar aplicarea dreptului european înseamnă inclusiv aplicarea principiilor care decurg din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft şi Hoechst. 10. De asemenea, instanţa noastră supremă va trebui să reflecteze şi la o altă chestiune: dacă la nivel european Curtea de Justiţie a refuzat să limiteze în timp efectele hotărârilor Tatu şi Nisipeanu, ar putea oare Înalta Curte să confirme interpretarea acelor instanţe care s-au socotit competente să limiteze ele însele în timp efectele acestor hotărâri, apreciind că au dreptul la restituirea taxei de poluare doar acei contribuabili care au contestat decizia de calcul în termen de 30 de zile de la data emiterii ei? În opinia noastră, răspunsul corect este unul categoric negativ. Astfel, din moment ce legislaţia fiscală naţională este incompatibilă cu dreptul european de la data intrării ei în vigoare, a atribui efecte juridice unui pretins act administrativ nul de la momentul emiterii lui ca urmare a incompatibilităţii cu art. 110 TFUE nu înseamnă altceva decât o limitare a efectelor temporale ale hotărârilor Curţii. 11. Desigur, în lumina dispoziţiilor art. 267 par. (3) TFUE, Înalta Curte are inclusiv posibilitatea de a suspenda soluţionarea recursului în interesul legii pentru a solicita, prin intermediul unei acţiuni preliminare, o interpretare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra chestiunii puse în discuţie. Ar fi poate soluţia cea mai înţeleaptă, deşi răspunsul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este de pe acum previzibil.

Sursa – Juridice.ro

OFERATA Biroului de Avocatura Cuculis si Asociatii

   Asigura servicii juridice de cea mai inalta calificare. Colaborand cu profesionisti  in domeniu juridic din Romania si nu numai,  acopera o arie de activitate vasta.

Echipa noastra va ofera consultanta juridica in domeniul:

-dreptului comercial

-insolventa si faliment

-recuparari creante

-drept bancar si fiscal

-achizitii publice

-drept european

-maritim si vamal

-transporturilo si asigurarilor

-dreptul familiei

-drepturile omului (C.E.D.O.)

-dreptul muncii,

-drept comunitar 

-consultanta imobiliara

 Biroul nostru de avocatura va sta la dispozitie cu servicii profesionale de reprezentare juridica  si consultanta, pentru o solutionare cat mai promta si facila a problemelor dumneavoastra. Dispunem de un departament special care se ocupa cu recuperarea taxei de poluare si recunoasterea diplomelor de la Universitatea Spiru Haret. De asemena dispunem de o echipa specializata in Procesele cu Bancile ce privesc

comisioanele si cauzele ilegale trecute in contractele de creditare de la diferite societati bancare. Avocatii nostri sunt specializati si in operatiuni de recuperari creante, infiintari, fuziuni, dizolvari si lichidari de societati comerciale precum si in intocmirea dosarelor pentru deschiderea procedurii de insolventa sau faliment.

De asemenea va putem reprezenta interesele cu succes in cauzele PENALE, urmarire penala, cercetarea penala, masuri arestari preventive, etc.

Suntem specializati in extradari si dialogul european cu celelalte state membre. Biroul  nostru  are si departramentul mediere prin care putem sa accesam noi modalitati de solutionare a conflictelor ivite.