Pret derizoriu vanzare imobil la licitatie publica. Se poate face o contestatie la executare?
Pretul derizoriu in cadrul vanzarii la licitatie publica in viziunea Vechiului Cod Civil si ce fac cei care sunt pagubiti in cadrul procedurii de executare silita?
Desi prevederile codului civil au intrat in vigoare inca din anul 2011, in prezent ne confruntam in continuare cu situatii care sunt supuse vechii reglementari, mai exact vechiului Cod Civil, raportat la momentul la care a inceput executarea silita.
De regula toate publicatiile de vanzare sunt trecute in registrul de executari silite.
Exista situatii cand executarea este ilegala, cand aceste operatiuni NU sunt efectuate, tocmai pentru a se ascunde de fapt de public, scoaterea la vanzare a unui imobil, aspect ce este considerat chiar infractiune de deturnare de licitatii publice.
Astfel, in ipoteza in care discutam despre vanzarea la licitatie publica in cadrul unui dosar de executare inceput anterior lunii octombrie 2011, ne aflam sub incidenta prevederilor vechiului cod civil care va guverna atat executarea silita in sine, cat si vanzarea la licitatie publica.
Ce este pretul derizoriu si cum afecteaza acesta vanzarea la licitatie publica in cadrul executarii silite?
Potrivit art. 1303 VCPC, pretul vanzarii trebuie sa fie serios si determinat de parti.
In ceea ce priveste seriozitatea preţului se analizează proporţia, sau mai bine zis disproporţia acestuia.
Preţul este neserios atunci când este derizoriu, adică atât de disproporţionat încât nu există preţ; este infim şi tinde spre zero.
Or, în practică, preţul poate să fie disproporţionat, dar nu atât de mult încât acesta să nu existe. Vedeti model de contestatie la executare.
In ceea ce priveşte condiţiile generale de validitate ale oricărui act juridic, chiar dacă o asemenea vânzare se realizează prin intermediul executorului judecătoresc, ea nu se poate îndepărta de la conditiile generale privind incheierea valabila a unui act juridic si valabilitatea sa.
Cititi si povestea unui debitor evacuat din casa la 59 de ani si care a reusit sa-si recupereze imobilul.
In cadrul executarii silite, rolul de a aprecia daca pretul oferit are un character serios sau nu revine executorului judecatoresc care instrumenteaza dosarul de executare.
Astfel, acesta are obligatia de a se asigura ca executarea silita se desfasoara cu indeplinirea obligatiilor legale si, mai mai mult decat atat, este cel care are oblgatia de a aprecia daca pretul oferit la licitatie publica se indeparteaza de valoarea reala a imobilului si devine derizoriu, iar in situatia in care apreciaza ca pretul nu este serios, sa nu adjudece bunul.
Dispoziţiile art. 1303 VCC, stabilesc că preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat/determinabil de părţi, iar în analiza acestei condiţii, preţul serios presupune ca el să fie stabilit astfel încât să nu fie vădit disproporţioat în raport de valoarea reală a lucrului, încât să se considere că nu există şi prin urmare să nu poată constitui obiect al obligaţiei cumpărătorului şi cauză suficientă a obligaţiei asumată de vânzător.
Sub acest aspect, suntem de parere ca instanta este in drept a analiza daca, desi codul de procedura civila nu impune existenta unei limite inferioare la care ar fi putut sa fie valorificat bunul, daca totusi valorificarea acestuia s-a facut cu respectarea normelor civile In vigoare si daca nu cumva vanzarea la un pret derizoriu aduce grave prejudicii debitorului dar si creditorului in unele cauze.
Puteti fi interesat si de :
Pret Derizoriu Vanzare Imobil scos la licitatie publica. Interpretarea Curtii Consitutionale-
Potrivit Deciziei nr. 207/2003 a Curtii Constitutionale, s-a retinut ca: “Ratiunea pentru care legiuitorul nu a considerat necesar, in cazul mai multor ofertanti, sa instituie o limita inferioara a pretului de adjudecare, a constituit-o convingerea ca, cel putin in principiu, concursul dintre acestia este de natura sa asigure cresterea respectivului prêt, facand astfel putin probabila ipoteza in care pretul cel mai mare oferit sa fie inferior pretului oferit la licitatie”.
Cu toate acestea, exista situatii in care bunurile, in special cele imobile, sunt vandute In cadrul procedurii executionale pentru preturi ce nu corespund realitatii.
Astfel, fara a se tine cont de valoarea de piata a imobilului, acesta poate fi valorificat la licitatie publica persoanei care ofera pretul cel mai mare, indiferent care este acel pret, fara a se pastra o proportionalitate intre valoarea de piata a imobilului, valoarea datoriei si pretul care se ofera in schimbul imobilului,
De asemenea, un alt aspect important este faptul ca pretul trebuie raportat intotdeauna la valoarea de piata a imobilului respective,la valoarea lui reala, iar nu comparative cu pretul altor bunuri, pentru a putea face o apreciere cat mai corecta.
Vizualizati si :
O astfel de situatie creaza prejudicii grave debitorilor care uneori ramane si fara imobil si cu datorie.
Or, in aceasta situatie, este importat sa cunoastem ca, daca ne aflam intr-o astfel de situatie in care bunul ne-a fost vandut la licitatie publica la un pret neserios, putem ataca procesul verbal de licitatie publica, pentru motivul vanzarii bunului la un prêt derizoriu.
Pret Derizoriu Vanzare Imobil , ce sanctiune se aplica?
Sanctiunea prevazuta de lege pentru vanzarea unui bun la un prêt derizoriu este nulitatea absoluta a vanzarii, dar ea trebuie sa fie constatata de instanta de judecata evident doar in cadrul unei contestatii la executare silita.
Asadar, numai pe calea contestatiei la executare puteti obtine anularea vanzarii bunului pentru un prêt derizoriu, aceasat fiind o situatie ce trebuie constatata de instanta de judecata, fara a opera din oficiu.
Nu uitati ca doar un specialist in executari silite va poate ajuta in situatii limita precum cele de executare silita. Executarea silita imobiliara este extrem de periculoasa daca nu este contestata corespunzator fiindca poate duce la pierderea ireversibila a bunurilor dvs. imobile.
Puteti stabili o consultanta juridica la sediul nostru in vederea analizarii optiunilor dvs. de a contesta executarea silita.
Av.Drd. Cuculis Adrian