Adrian Nastase – Eliberat Conditionat – Eliberarea conditionata din penitenciar – opinii Biroul Cuculis

Adrian Nastase pus in libertate de catre magitrati, anunta biroul de avocatura Cuculis si Asociatii. Recursul Ministerului Public a fost respins si prin acest act s-a dispus punerea sa in libertate de indata. Ceea ce nu stiu multi este CUM PUTEM FI ELIBERATI CONDITIONAT? Multi dintre romani se afla intr-o asemenea situatie si nu stiu procedura si ce presupune.

Capitolul III
PEDEPSELE PRINCIPALE APLICABILE PERSOANEI FIZICE

Secţiunea II
Închisoarea

Art. 59
Liberarea condiţionată

După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă arătate în alin. 1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor.

În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul.

Art. 59 1
Liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă

Cel condamnat pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni din culpă poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.

Dispoziţiile art. 59 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, liberarea condiţionată neputând fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile art. 59.

Dispoziţiile art. 59 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător

Avocat Cuculis – specialist in Drept Penal – 0722.298.011