Acordul De Mediere Atestat La Avocat Este Titlu Executoriu-Interventia Instantei Nu Mai Este Necesara

Cei care intocmesc acord de mediere nu trebuie sa mai mearga in instanta ci se pot adresa direct avocatului pentru a-l transforma in titlu executoriu.

Acordul de mediere atestat de avocat devine titlu executoriu astfel. Procedura inainte de schimbarea legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator prevedea că numai hotărârea pronunţată de instanţă, prin care se încuviinţează înţelegerea dintre părţi, constitutie titlu executoriu. In aceasta noua reglementare, practic cei care au un acord de mediere pentru a-l transforma in titlu executoriu se pot prezenta si la avocat pentru a scapa de drumurile la instanta iar atestarea avocatului confera acelui acord de mediere velenta titlului executoriu.

In 06.05.2019 modificarea a fost adopata si trimisa spre promulgare. Vedeti aici.

Acordul De Mediere Atestat
Acordul De Mediere Atestat

Desi acest lucru este posbil , părţile vor avea posibilitatea, în continuare, să solicite instanţei o hotărâre cu titlu executoriu prin care înţelegerea dintre ele să fie încuviinţată, dar numai în situaţia în care dovedesc că au încercat procedura medierii, însă fără a putea ajunge la un acord.

Sedința de informare privind medierea va fi opțională, nu obligatorie (cum este momentan), înainte de un proces civil.

Legea medierii modifica in asa fel incat partile care aleg sa medieze vor putea sa mearga la avocat cu acordul de mediere- Modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator-

10. La articolul 58, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Acordul părţilor nu trebuie să cuprindă prevederi contrare legii şi ordinii publice.

În condiţiile în care legea impune îndeplinirea unor condiţii de fond şi formă, legalitatea acordului de mediere poate fi verificată şi atestată fie de avocaţii părţilor sau de către un notar public, în situaţia în care acestea au fost asistate pe parcursul procedurii de mediere, fie de un alt avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părţilor.”

11. La articolul 58, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (21 ) şi (22 ), cu următorul cuprins: „(21 ) Acordul de mediere verificat şi atestat de către avocaţii părţilor, de către notarul public sau de către un avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părţilor, este titlu executoriu.

(22 ) În situaţia menţionată la alin. (21 ), sunt aplicabile şi prevederile art. 16 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 5 nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare.”

Ce inseamna acordul de mediere atestat la avocat si cum se face acest lucru?

Conform Legii 51/1995 – Articolul 3 (1) Activitatea avocatului se realizează prin:

a) consultaţii şi cereri cu caracter juridic;

b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii;

c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare;

Avocatul va primi actul de mediere si va intocmi o incheiere prin care atesta identitatea partilor dar si continutul si data actului de mediere.

Pentru ce ar fi necesara atestarea si transformarea actului de mediere intr-un titlu executoriu?

Spre exemplu partile convin asupra unui program de vizitare al minorului dar si asupra unei pensii de intretinere. Daca spre exemplu una dintre parti inceteaza sa-si mai indeplineasca acele obligatii cealalata parte prin atestarea facuta asupra actului de mediere se poate adresa direct executorului judecatoresc.

Un alt exemplu insa nu ne limitam doar la acesta se refera si la compensatia intre doua parti, de regula pecuniar baneasca iar daca una dintre parti nu isi respecta angajamentul celalata parte il poate pune direct in executare.

Avantajele modificarii legii sunt majore, scutind de fapt partile sa mai formuleze cerere de consifiintire a acordului de mediere in fata instantei de judecata, astfel acest lucru putand fi facut in fata avocatului prin atestarea documentului in cauza si scutirea resurselor de timp.

Av.Drd. Cuculis

avocat@indrumari-juridice.eu