Dare In Plata Prosperocapital – Credit Nevoie Personale Si Ipoteca

Dare In Plata Prosperocapitalcreditul cesionat catre recuperatorul de creanta si notificarea de dare in plata depusa de catre debitori pentru a stinge creanta reziduala.

Ceea ce este special la aceasta dare in plata se refera la faptul ca acest credit a fost de esenta de nevoie personale si nu unul imobiliar.

Practic, instanta a luat act de faptul ca in cazul acesta este indeplinita conditia impreviziunii si a respins contestatia depusa de catre Prosperocapital SARL la notificarea debitorilor de dare in plata.

Debitorul a reusit sa indeplineasca cu succes toate conditiile, inclusiv impreviziunea.

Dare In Plata

(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Cititi si :

Mai jos aveti actul de executare prin care Prosperocapital solicita plata debitului de peste 16000 euro.

Dare In Plata Prosperocapital

In urma primirii actelor de executare silita a fost depusa notificarea de dare in plata ce ulterior a fost contestata de catre recuperatorul de creante Prosperocapital.

Sigur ca in urma pronuntarii, instanta a respins contestatia depusa de catre recuperatorul de creanta asa cum se vede si mai jos.

Vizualizati si :

15.11.2019 Ora estimata: 08:30
Complet: Complet amanari pronuntare pt. jud.POPA I.
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.11.2019.
Document: Hotarâre  7142/2019  15.11.2019

Practica bancilor de a cesiona datoriile catre institutiile de recuperare a creantelor este una larg cunoscuta.

Faptul ca recuperatorul a primit o creanta si ulterior s-a cerut de fapt stingerea datoriei reziduale este si reactia recuperatorului de a contesta notificarea, este data de faptul ca acesta din urma nu ar mai beneficia de nicio suma de bani.

Darea in plata a de data recenta a cunoscut o infrangere prin respingerea propunerilor de modificare si introducere in textul de lege a notiunii definite de impreviziune.

Desigur, CCR a stabilit ca fluctuatia cu 20% a cursului dar si alte elemente asemanatoare nu pot constitui ex lege notiunea de impreviziune insa acest lucru nu inseamna ca daca ele sunt aduse ca argumente in fata instantei de judecata, acestea nu vor fi avute in vedere ca atare la pronuntarea judecatorului cu privire la intervenirea impreviziunii.

Practic,

Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei “precum și din devalorizarea bunurilor imobile” din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, constatându-se că aceasta este neconstituțională.

Av.Drd. Cuculis Adrian

4 comments to “Dare In Plata Prosperocapital – Credit Nevoie Personale Si Ipoteca”
  1. Buna ziua !ma numesc Buzarna Madalina in anul 2019 in luna iulie am divortat la notar avand un copil minor,fetița are domiciliul la mine ,dar custodie comună.Cand am fost sa depunem actele de divorț la notar el a pus suma de 500 lei pensie alimentară,dar nu a platit nimic ,sunt 6 luni aproape 7 face lună aceasta de cand am divorțat dar nu a trimis nici un leu fetei..ce as putea face ca sa pot recupera banii ?eu nu am bani să imi iau un avocat ,cum as putea sa procedez?multumesc

  2. Mai precizez ca el lucrează în domeniul construcțiilor dar nu e angajat cu carte de muncă. Dacă nu are carte de muncă mai pot recupera banii?intrebarea mea era trebuie sa.mi iau avocat sau cum as putea proceda ?

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.