Francul elvetian si primele masuri clare pe care le pot lua toti cei imprumutati in aceasta moneda – av. Cuculis Prima TV

1. buna ziua va rog sa-mi spuneti ce parere aveti despre sentinta data de judecatoria Panciu jud. Vrancea, si ce credeti ca e cel mai bine sa procedez,va trimit alaturat cerea depusa la jucecatorie si intimpinarea , va multumesc anticipat

2. DOMNULE PREŞEDINTE

   Subsemnatul,
   BADIU COSTEL, domiciliat in Orş.Panciu Str.Nicolae Titulescu bl.A3 et.2 ap.31 jud VRANCEA, identificat cu CI, seria VN, nr 148380, eliberat de SPCLEP Focşani, la data de 31.07.2003, CNP 1760411393724, in calitate de Imprumutat si semnatar ai Conventiei de Credit nr 0133592 din 06.11.2007, incheiata cu Volksbank Romania (sucursala FOCŞANI), formulez

   CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

   a pârâtei VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., Sucursala Focsani Str. Cuza Voda nr 28-30, judeţul Vrancea, înregistrată la ORC Vrancea , J39/164/2006.

   Prin prezenta cerere solicităm ca prin hotărârea pe care o veţi pronunţa să dispuneţi :
   1. constatarea caracterului abuziv al prevederilor pct. 3 lit. d, pct. 4 lit a, pct. 5 litera a din secţiunea ”condiţii speciale” ale convenţiei şi înlăturarea acestor clauze din cuprinsul convenţiei de credit ;

   2. constatarea caracterului abuziv al prevederilor pct 8.1, lit. c, d şi e , pct. 8.3 din secţiunea 8 ” scadenta anticipată ” şi pct.10.1 şi 10.2 din secţiunea 10 ” costuri suplimentare ” din condiţiile generale ale convenţiei de credit şi înlăturarea acestor clauze din cuprinsul acelei convenţii ;
   3. constatarea caracterului fix al ratei dobânzii pentru toată perioada de creditare aferentă convenţiei de credit mai sus amintite , obligarea păstrării aceluiaşi procent fix în viitor și eliberarea unui nou plan de rambursare a creditului fara comision de risc ;
   4. restituirea sumelor plătite în plus în mod nejustificat, incasate cu titlu de comision de risc , de la data incheerii conventiei de credit mai sus enunțate si pina la data pronunțarii prezentei hotărâri , precum și dobînda legală calculată potrivit art 3 alin. 1 din O.G. 9/2000 cu modificările și completările ulterioare.

   M O T I V E L E :

   La datele de 06.11.2007, între VOLKSBANK ROMÂNIA, Sucursala Focsani şi subsemnaul a fost semnata convenţia de credit nr. 0133592/06.11.2007
   În cadrul secţiunii Condiţii speciale ale convenţiei , la pct. 5) lit.a este menţionat comisionul de risc este stabilit la 0,22% aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit”

   La momentul încheierii acestor convenţii de credit, am fost atraşi de procentele reduse ale dobânzii curente dar ne-am aflat si pe o poziţie inegală în raport cu banca. Contractele încheiate sunt mai degrabă de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către bancă, fără a da posiblilitatea de negociere a nici unei clauze din convenţie. Apreciem că această convenţie este preformulată / standard , iar eventualele diferenţe dintre acesta şi alte convenții nu se datorează negocierii cu împrumutaţii , ci particularităţilor fiecărui client în parte sau eventual ofertei existente la data semnării convenţiilor.
   În aceste condiţii, apreciem că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii 193/2000, republicata 2012 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.
   In conventia de credit nu exista explicat in mod clar scopul si intelesul Comisionului de Risc, nici in Conditii Speciale, nici in Conditii Generale. Interpretarea Comisionului de Risc este abuziva si unilaterala din partea Volksbank Romania, si contravine legii 193/2000,republicata in 2012 art. 1, paragraf (1) si ANEXEI cu LISTA cuprinzand clauzele considerate ca fiind abuzive,
   art. 1 alin. 1 – orice contract incheieat intre profesionisti si consumatori pentru vinzarea de bunuri sau prestarea de serviciiva cuprind clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt cunostinte de specialitate .
   art. 1 alin. 2 in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.
   art. 4 alin. 1 – o clauză contractuală care nu a fost negoicată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
   art. 4 alin. 2 – o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
   Conform art. 4 alin 3, pârâtei îi revine obligaţia de a dovedi că a negociat în mod direct aceste clauze. „Daca un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. ”
   Prin urmare acest contract si clauzele lui nu au fost negociate de către părţi, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 Cod civil
   Referitor la comisionul de risc, această clauză este abuzivă și anulabilă în lumina prevederilor , art 1 – 4 din L: 193/2000, art 3 din Directiva consiliului European nr. 93/13/C.E.E. din 05.04.1993, și art 93 lit I din O.G nr 21/2002 .vă rugăm să aveţi în vedere faptul că acesta nu se justifică, deoarece împrumutul este unul ipotecar iar riscul ne aparține nouă și nu bancii întrucît are ca drept garanţie cu ipoteca de rangul 1 imobilul plus terenul aferent aflat în proprietatea noastră, evaluat cu mai mult de 25% peste valoare creditului acordat.
   În plus:
   – Riscul valutar – este acoperit de plata în moneda creditului (franci elveţieni);
   – Dobânda – nu a depăşit niciodată nivelul maxim a indicatorilor de referinţă;
   – Plata intârziata – este un risc acoperit de dobânda penalizatoare;
   – Neplata – este un risc acoperit de ipotecă de rang I in favoarea băncii;
   – Distrugere garanţie – este un risc acoperit de asigurarea obligatorie a imobilului la o societate agreată de bancă, unde s-a cesionat în favoarea băncii toate drepturile izvorîte din polița de asigurare a imobilului respectiv ;
   – Deprecierea garanţiei imobiliare – acest risc este înlăturat de faptul că imobilul adus ca şi garanţie are o valoare mult mai mare decât suma împrumuta.
   Aşadar , toate riscurile sunt asumate numai de către client şi nu de către bancă. Evenimentele viitoare si nesigure nu sunt cuantificate, nu sunt identificate, nu există nici un criteriu de evaluare în ce măsură aceste evenimente ar putea dăuna băncii. În aceste condiţii, apreciem că acest comision de risc se constituie într-o clauză abuzivă, fără un suport economic real şi în detrimentul nostru.
   Conform celor arătate mai sus, apreciem că, clauzele abuzive prin care s-a impus plata comisionului de risc creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor: ÎMPRUMUTAŢII trebuie să le achite BĂNCII, fără ca aceştia să beneficieze de posibilitatea de restituire la încetarea contractului, în cazul neproducerii situaţiilor de risc.

   Practica instantelor judecatoresti, care a statuat, in mod irevocabil, faptul ca acestea sunt abuzive (ex.: sentinta civila nr. 1238 din 17.05.2011, pronuntata de Judecatoria ZALĂU in dosarul nr. 5803/337/2010/, sentinta civila nr. 10.235 din 18.10.2011, pronuntata de Judecatoria ARAD in dosarul nr. 8884/55/2011, sentinta civila nr. 3794/ din 13.12.2011, pronuntata de tribunalui ARGES in dosarul nr. 19842/280/2010, sentinta civila nr. 9941 din 16.12.2009 , pronuntata de Judecatoria Sector 2 BUCUREȘTI in dosarul nr. 4998/300/2009, sentinta civila nr. 8738 din 27.09.2010, pronuntata de Judecatoria BAIA MARE in dosarul nr. 7001/182/2010, sentinta civila nr. 2033/05.03.2009, pronuntata de Judecatoria Sector 2 BUCUREȘTI in dosarul nr. 13.594/300/2008, ramasa irevocabila la 12.10.2009, in urma respingerii recursului formulat de catre Banca):
   Si nu in ultimul rand, merita amintita si speta in care Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a dat dreptate ANPC, dupa ce Volksbank a contestat eliminarea comisionului de risc din contractul unui client (C-602/10). Prin decizia CJUE, au fost invalidate absolut toate argumentele comunitatii bancare care au fost folosite in 2010 pentru contracararea formei initiale a OUG,50.
   În drept, ne întemeiem acţiunea pe prevederile Legii 193/2000 republicata in 2012, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori

   Art. 13
   1) Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, obliga profesionistul sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizae in cadrul activitatii profesionale.
   Cel mai important este ca noua reglementare da efect de lege precedentului judiciar : daca hotarirea tribunalului este in sensul ca exista clauze abuzive, toate contractele vizate vor fi afectate (vor fi eliminate clauzele nule; vor fi modificate contractele, cu impunerea unor clauze conforme cu legislatia
   Asa ca, noua formula a art. 13 din Legea 193/2000 care extinde efectul de constatare a clauzelor abuzive, de nulitate a acestora si de modificare obligatorie la toate contractele de adeziune din aceeasi categorie de business a aceluiasi profesionist
   Pe rolul acestei instante de judecata din Focsani au fost cel putin 6 procese privind clauzele abuzive din contractele de credit preformulate,intocmite de Volskbanc ,si toate acestea au fost cistigate de clienti aici putem aminti ,dosarul cu nr, 8388/231/2012 reclamant CUZAUBAN CONSTANTIN, dosarul cu nr. 13845/231/2012 reclamant MURGU MARIAN, dosarul cu nr, 13844/231/2012 reclamant OCHEAN VASILE, dosarul cu nr. 11467/231/2012 reclamant ZAHARIEA DINEL, dosarul cu nr. 7936/231/2012 reclamant ANGHELACHI PETRACHE , dosarul cu nr. 5673/91/2012 reclamant BURLACU STEFAN
   Menţionăm că am încercat rezolvarea conflictului pe cale amiabilă, conform pct. 12.1 – Secţiunea 12 „Jurisdicţie/Litigii” din cadrul CONDIŢIILOR GENERALE ALE CONVENŢIEI, dar nu am reuşit să ajungem la un acord cu BANCA..

   Rugăm judecarea în lipsă, pe baza documentelor depuse la dosar.

   Vă rugăm să aveţi în vedere faptul că acţiunea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art. 15, litera j din Legea nr. 146/1997 (actualizată) privind taxele judiciare de timbru.

   Depunem prezenta acţiune în 2 exemplare, una pentru instanţă şi una pentru a se comunica pârâtei odată cu citaţia.

   Anexeăm copii după următoarele înscrisuri: CONVENŢIA DE CREDIT NR. 0133592 din 06.11.2007 (10 file), Planul de rambursare semnat de părţi la data încheierii convenţiei (5 file).
   .

   Focsani –26.02.2014 BADIU COSTEL

   DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI FOCSANI

   JUDECATORIA PANCIU
   DOSAR NR 4384 / 275 / 2014

   ÎNTĂMPINARE
   DOMNULE PREŞEDINTE

   Subsemnatul,
   BADIU COSTEL, domiciliat in Oraş.Panciu Str.Nicolaie Titulescu bl.A3 et.2 ap.31 jud. VRANCEA, identificat cu CI, seria VN, nr 148380, eliberat de SPCLEP Focşani, la data de 31.07.2003, CNP 1760411393724, in calitate de împrumutat si semnatar ai Convenției de Credit nr 0133592 din 06.11.2007, incheiată cu Volksbank Romania (sucursala FOCŞANI),formulez,
   în calitate de intervenient în nume propriu, în acțiunea ce formeaza obiectul dosarului civil cu nr, 4384 / 275 / 2014 al acestei instanțe.
   în contradictoriu cu
   Volksbank Romania S.A. (sucursala FOCSANI strada Cuza –Vodă nr.28-30, jud. Vrancea in calitate de părăt,
   avînd ca obiect constatarea de clauze abuzive în convenţiei de credit nr. nr 0133592 din 06.11.2007. formulăm prezentele apărări cu privire la excepțiile invocate de părătă în îmtămpinare.
   Conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 din Codul de procedură civilă , solicităm judecarea cauzei în lipsa noastră de la dezbateri ţinând cont şi de următoarele precizări :

   ÎNTĂMPINARE
   Prin care va solicitam admiteti actiunea

   APĂRĂRI CU PRIVIRE LA EXCEPȚIA PRESCRIPȚIEI dreptului material la acțiune pentru capătul de cerere privitoare la restituirea sumelor achitate cu titlul de comision de risc ca fiind plați nedatorate, precum si la plata dobinzii legale aferente de la data achitării fiecarei sume nedatorate din momentul semnării convenției (06.11.2007 ) date fiind urmatoarele:
   Sub aspectul procesual capatul de cerere privind restituirea prestațiilor efectuate in temeiul cauzei asupra căreia instanța ar dispune nulitatea, este supusa termenului general de prescripție de 3 ani.
   Potrivit art. 1 al. 1 din Decretul 167 / 1958 privind prescripția extintivă, dreptul la acțiune avănd un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
   Conform dispozițiilor art. 3 al 1 din Decretul 167 / 1958 termenul de prescripție este de 3 ani.”

   Contract de credit. Acţiune în constatarea caracterului abuziv al unor clauze. Natura interesului protejat. Efecte cu privire la termenul de prescripţie aplicabil

   Cuprins pe materii: Drept comercial. Prescripţia extinctivă
   Index alfabetic: acţiune în constatare
   – clauză abuzivă
   – nulitate absolută
   – prescripţia dreptului material la acţiune
   Notă Forma oficială gratuită
   Publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 21.04.1958.
   În vigoare de la 21.04.1958 până la 01.10.2011, fiind abrogat(ă) prin Legea nr. 71/2011 și înlocuit(ă) de Codul Civil(r1) din 2009.
   Decretul nr. 167/1958, art. 3 alin. (1)
   Legea nr. 193/2000
   Directiva nr. 93/13/CEE
   Consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancţiunea existentă în cazul nulităţii relative, şi anume anularea clauzei respective.
   Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, dreptul la acţiune al nostru neputând fi apreciat ca prescris.
   Noul Cod Civil actualizat 2014 – Legea 287/2009
   CAPITOLUL I Contractul SECŢIUNEA a 3-a
   Încheierea contractului Art. 1236
   Condiţii (1) Cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală.
   (2) Cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice.
   (3) Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri
   In lumina art. 968 C. civ., potrivit căruia, cauza este nelicită când este prohibită de legi, este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice
   Sancţiunea care intervine în acest caz este nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie, acţiunea în declararea nulităţii absolute fiind imprescriptibilă conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958

   În ce priveşte intimpinarea pârâtei, instanţa trebue sa reţina că eu, ca și consumator am invocat nulitatea absolută a clauzelor apreciate ca fiind abuzive, cuprinse în contractul de credit nr 0133592 din 06.11.2007 încheiat cu pârâta.
   În lipsa unei prevederi exprese în textul legal, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 193/2000, instanţa ar trebui să reţină teza nulităţii clauzei abuzive, întrucât stipularea lor constituie încălcarea unei norme imperative exprese:” Interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”(art.1 alin.3 din lege).
   Pe de altă parte, un contract cu titlu oneros va fi nul dacă nu există o proporţionalitate între contraprestaţii, cum este cazul contractului în speţă.
   Cauza este obiectivul urmărit la încheierea acestuia, fiind o condiţie de fond, esenţială, de validitate a actului juridic.
   Conform art. 966 C. civ., cauza trebuie să fie licită şi morală, conţinutul acestei cerinţe fiind precizat de art. 968 C. civ., potrivit căruia, cauza este nelicită când este prohibită de legi, este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.
   Clauza abuzivă privează contractul, parţial sau total, de cauză, privită ca şi cauză mediată şi, implicit, compromite, grav, echilibrul contractual.
   Sancţiunea care intervine în acest caz este nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie, acţiunea în declararea nulităţii absolute fiind imprescriptibilă, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
   Norma protectivă cuprinsă în lege nu ocroteşte numai interese personale, ale fiecărui consumator individual, ci reprezintă o normă de ordine publică, ce ocroteşte un interes colectiv, astfel că sancţiunea este nulitatea absolută.
   Pe de altă parte, legea abilitează anumite instituţii, respectiv instanţele de judecată să cenzureze contractul. În ceea ce priveşte alte organe decât instanţa, legea prevede că verificarea contractelor se poate face şi din oficiu, or, o asemenea manieră de control este specifică regimului juridic al nulităţii absolute.
   În jurisprudenţa comunitară este recunoscut dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, ceea ce întăreşte concluzia aplicării sancţiunii absolute a clauzelor abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE – 27 iunie 2000).
   Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislaţia românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, dispoziţiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
   Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura şi importanţa interesului public pe care se întemeiază protecţia pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naţionale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
   În acelaşi sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care, făcând parte din ordinea publică economică, depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele”.
   Aşa după cum se poate constata din examinarea cererii formulată de către mine, aceasta nu se referă la vicierea consimţământului ci la constatarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, or, după cum s-a arătat mai sus, consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancţiunea existentă în cazul nulităţii relative, şi anume anularea clauzei respective.
   Este greşită susţinerea avocatului bancii, în sensul că regimul juridic aplicabil nulităţii clauzelor de împrumut bancar ar fi unul specific nulităţii relative, şi nu celei absolute.
   După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanţele româneşti, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-şi producă efectele, recunoscând judecătorului naţional puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
   Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare, dreptul la acţiune neputând fi apreciat ca prescris.

   1 Apărări privind Comisionul de risc prevăzut de art. 5 lit a din condiții speciale ale convenției de credit.
   În consecință se invoca faptul că, clauzele specificate mai sus, din convenția de credit nu îndeplinesc cumulative cele 3 condiții impuse de art 4 alin 1-6 din legea 193/2003
   Situația de fapt
   În baza Convenţiei de Credit nr. nr 0133592 din 06.11.2007 am contractat un credit de nevoi personale în valoare de 69 000 chf.
   În cadrul secţiunii Condiţii speciale ale convenţiei , la pct. 5) lit.a este menţionat comisionul de risc stabilit la 0,22% în convenţia nr. 013359 ” aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit
   Potrivit art. 1 alin. 3 din acest act normativ, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
   Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negoicată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
   La alin. 2 se arată că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
   Conform art. 4 alin 3, pârâtei îi revine obligaţia de a dovedi că a negociat în mod direct aceste clauze. „Daca un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
   Prin urmare acest contract si clauzele lui nu au fost negociate de către părţi, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 Cod civil.
   Potrivit OUG 99 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial nr. 1027 din 27.12.2006
   Astfel . Art. 117. – (1) Instituţiile de credit pot derula tranzacţii cu clienţii doar pe baze contractuale, acţionând într-o manieră prudentă şi cu respectarea legislaţiei specifice în domeniul protecţiei consumatorului.
   (2) Documentele contractuale trebuie să fie redactate astfel încât să permită clienţilor înţelegerea tuturor termenilor şi condiţiilor contractuale, în special a prestaţiilor la care aceştia se obligă potrivit contractului încheiat. Instituţiile de credit nu pot pretinde clientului dobânzi, penalităţi, comisioane, ori alte costuri şi speze bancare, dacă plata acestora nu este stipulată în contract.
   Art. 164. – În scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor acestora înfiinţate în alte state membre ori în state terţe, prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară şi urmărirea respectării acestora şi a altor cerinţe prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, atât la nivel individual, cât şi la nivel consolidat sau sub-consolidat, după caz, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare.
   Cum nu mă aflam în calitate de jurist în momentul în care am încheiat contractul cu banca, am fost indus in eroare, pentru că am crezut ce au spus reprezentanții băncii.
   Pe lângă faptul că este o banca de prestigiu, are angajați cu studii superioare , juriști si avocați, consilieri financiari, ofițeri de credit, care sunt convins că ar trebui să cunoască legile din domeniul bancar si al protecției consumatorului au încălcat flagrant aceste legi, le-au interpretat in înțelesul ei propriu, a fost de rea credință si a urmărit doar înșelarea celor care au luat împrumut la acea vreme.
   Clauzele contractului sunt scrise cu caractere mici ,s-au folosit termini care si pentru un jurist sunt greu de înțeles. Toate contractele sunt prestabilite si nu exista in nici un fel posibilitatea de a fi negociate așa cum prevăd legile in vigoare , tocmai de aceia s-au încălcat flagrant mai multe legi.
   Trebuie subliniat faptul că art. 4 (4) DIN Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit destinate persoanelor fizice, prevede că imprumutatorii sunt oblogați să informeze clienții prin menționarea posibilității modificării, în sensul majorării , a sumelor datorate , în cazul materializării riscului valutar , a riscului de rată al dobînzii ori în cazul creșterii costului creditului provenit din comisioane și alte cheltuieli privind administrarea creditului prevazute în contract. În primul rind trebue observat că Regulamentul vorbește despre materializarea riscului, în defavoarea împrumutatului, ceia ce exclude din start ideia că ar fi permisă încasarea de către banca în cazul opus, a unor sume care să îi acopere propriul risc. Textul Regulamentului impune bancii obligația informării fiecărui client în parte (fie prin graficul de rambursare , fie prin dispoziții contractuale ) cu privire la posibilitatea majorării sumelor pe care le va datora în temeiul contractului , majorare determinată de ,
   (i) materializarea riscului valutar sau a celui de rată a dobînzii (în cazul în care acestea se produc în defavoarea împrumutaților ) sau
   (ii) creșterea costului creditului provenit din comisioane și alte cheltuieli privind administrarea creditului prevazute în contract.
   La rindul sau art 4 (1) din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impume instituțiilor de credit , tot în scopul diminuării riscului să își organizeze activitatea de creditare astfel încît să asigure separarea clară și efectiva a funcției de promovare și vînzare a produselor de creditare de funcția de analiză a riscului de credit și monitorizare a expunerii .
   Referitor la comisionul de risc
   Intr-adevar in 2007 oferta VBR m-a incantat cu faptul ca dobinda era fixa. cat priveste acel comision de risc, problema nu a fost la vremea respectiva ca era ilegal (nu stiam), dar am aflat atunci cand am semnat ca era de 22 ori mai mare. In fapt se spunea ca este 0,22%, dar desi rata dobănzii curente era 4.25% pe an acest comision era PE LUNA, Din aceasta smecherie valoarea totala a comisionului de risc este de 62 % din totalul dobănzii. Astfel la valoarea împrumutului de 69 000 chf, dobăy6 nda este de 43 787,09 chf iar comisionul de risc este de 26 824,03 chf. conform graficului de rambursare.
   Potrivit secţiunii 3 pct. 5 din Condiţiile Generale ale convenţiei de credit “pentru punerea la dispoziţie a creditului datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar pe toata perioada creditului, modul de calcul si scadenta acestuia se stabilesc in Condiţiile Speciale.” Punctul 5 lit. a din Condiţiile Speciale ale convenţiei prevede “comision de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a convenţiei de credit
   Acest comision a fost aplicat, fără să se arate in funcţie de ce a fost stabilit, de ce totuşi s-a impus aplicarea lui din moment ce existau garanţiile imobiliare, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului in situaţia neproducerii riscului sau daca se poate restitui in anumite situaţii.
   Analizând aceste clauze rezultă in mod evident ca acest comision nu este definit, nu este prevăzuta modalitatea in care a fost determinat, motivele de fapt care ii impun si temeiul legal pe care se interneiaza, respectiv justificarea lui economica si legala, fiind stipulat in acelaşi mod discretionar, in acelaşi context standard al contractului bancar. De altfel, cum putea fi negociat când nici măcar nu este explicat? Din secţiunea 1 a condiţiilor generale reies definiţiile date de banca pentru termenii uzuali, comuni, precum: zi lucratoare bancara, dar nu reiese nici o definire a comisionul de risc, element oneros al contractului.
   Menţionează ca in vederea acordării creditului banca a solicitat o adeverinţa privind veniturile realizate, precum si gradul de indatorare a clientului.
   De asemenea, conform pct.7 Garanţii din Condiţiile Speciale banca beneficiază de o garanţie imobiliara-ipoteca de rang 1 asupra imobilului apartament situat în Panciu str. Nicolae Titulescu Bl 3 a ap 31, evaluat de un evaluator ANEVAR agreat de banca.
   Poliţa de asigurare pentru imobil a fost cesionata in favoarea băncii, societatea de asigurare fiind cea agreata de banca.
   Rezulta ca banca are posibilitatea de a-si realiza silit creanţa atât prin poprire pe venituri, cat si prin executare silita imobiliara.
   In consecinta nu inteleg ce risc se acoperă prin comisionul de risc, care a variat pana in prezent, de la 151,80 chf. la 124,43 chf. lunar, nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului in situaţia neproducerii riscului (care risc?!)
   In concluzie, apreciază ca nerespectarea dispoziţiilor imperative, de ordine publica ale art. 1 alin. 3 din Leg. 193/2000 care interzice stipularea clauzelor abuzive in contractele incheiate intre comercianţi si consumatori si ale disp. art. 4 alin. si 2 din lege, atrage nulitatea absoluta a clauzelor vizând revizuirea dobânzii si comisionul de risc din convenţia de credit. Incidenţa in speţa este si legislaţia comunitara prin Directiva Comunităţii Europene nr. 93/13 a cărei aplicare efectiva incumba si puterii judecătoreşti in temeiul art. 10 din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutie. Aceste norme prohibitive de ordine publica având ca scop protejarea unui interes de ordine publica -protecţia generala a consumatorului-instituie o condiţie de validitate pentru contractele la care se refera, respectiv cerinţa de a nu cuprinde clauze abuzive. Ea are un caracter parţial in sensul ca nu afectează decât clauza in discuţie.
   Prin această clauză, care datorită modului în care este formulată si percepută, fără nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, s-a urmărit perceperea sub forma voalată a unui nou comision.
   Nu pot fi primite apărările pârâtei potrivit cărora contractul este legea părţilor, deci reclamanţii nu trebuiau să îl încheie dacă nu erau de acord si nici să achite comisionul pe parcurs. Realitatea este că reclamanţii, ca si celelalte persoane care apelează la împrumuturi bancare, nu au avut alta posibilitatea, în măsura în care doreau să beneficieze de serviciile băncii, decât să accepte în bloc condiţiile prestabilite de banca. Acest lucru nu înseamnă însă că nu pot să se adreseze pe parcurs unei instanţe pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze.
   De altfel, prin OUG. nr. 50/09.06.2010 s-a reglementat aceasta problema, fiind impuse băncilor condiţii noi si conforme cu Directiva nr. 2008/48/CE iar in prezent banca în loc să elimine acest commission, la redenumit cu de la sine putere făra o baza legala, fără a se încheia un nou contract semnat de ambele părți, în comision de administrare credit.
   .Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
   Potrivit acestei directive sunt definite la art.2 noţiunile de ,,condiţii inechitabile; consumator; vânzător sau furnizor,,.
   Art.3 arată că o condiţie contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicţie cu condiţia de bună credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
   Se consideră întotdeauna că o condiţie care nu s-a negociat individual este condiţia care a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul condiţiei, în special în cazul unui contract standard formulat în avans.
   În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene s-a pronunţat în repetate rânduri asupra interpretării Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (Hotărârea pronunţată la data de 27.07.2000 în cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justiţie, Hotărârea pronunţată la 26.10.2006 în cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotărârea Curţii de Justiţie din data de 4 iunie 2009 pronunţată în cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Sustikné Győrfi).
   Conform disp.art.970 Cod civil convenţiile trebuie executate cu bună credinţă. Nerespectarea acestui principiu poate fi sancţionat prin obligarea pârâtei la plata de daune morale, care au caracter de despăgubiri pentru reclamanţi si un rol sancţionator pentru pârâtă
   Solicităm . constatarea caracterului abuziv al prevederilor pct. 3 lit. d, pct. 4 lit a, pct. 5 litera a din secţiunea ”condiţii speciale” ale convenţiei şi înlăturarea acestor clauze din cuprinsul convenţiei de credit
   2. APĂRĂRI cu privire la constatarea caracterului abuziv al prevederilor pct. 8.1, lit. c, d şi e , pct. 8.3 din secţiunea 8 ” scadenta anticipată ” şi pct.10.1 şi 10.2 din secţiunea 10 ” costuri suplimentare ” din condiţiile generale ale convenţiei de credit
   La alin. 2 din l.193 2000 se arată că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
   Conform art. 4 alin 3, pârâtei îi revine obligaţia de a dovedi că a negociat în mod direct aceste clauze. „Daca un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
   Întruc-cît aceasta clauza nu a fost negociată ci face parte din contractele standard preformulate este considerată o clauza abuziva., în acest sens solicit proba cu înscrisuri.
   Abuzul este destul de bine definit in literatura juridica de la noi si nu numai. In principiu abuzul consta in utilizarea unui drept peste limitele pentru care ai acel drept, dincolo de care scopul urmarit prin conferirea acelui drept este substantial modificat. Institutia protectiei consumatorului pleaca de la ideea ca cele doua parti nu sunt pe pozitii de egalitate, vanzatorul sau prestatorul fiind in principiu un profesionist, iar consumatorul un amator in contractul dintre parti. Acesta este motivul pentru care statul intervine pentru limitarea abuzurilor care apar inevitabil din pozițiile parților.
   Astfel :
   -în contracte sunt înserate, in contra voinței consumatorului si, de cele mai multe ori, in mod insidios, clauze abuzive;
   -banca s-a folosit de aceste clauze abuzive, trecănd toate riscurile asupra clienților;
   -costurile platibile de clienti s-au majorat treptat, cu mult deasupra oricarei asteptari rezonabile a acestora, in baza acestor clauze abuzive, prin modificari unilaterale ale contractului;
   -reclamantii vor sa continue contractul cu banca si vor sa plateasca ratele
   Introducerea in contract si utilizarea clauzelor abuzive sunt bombe biologice care pot oricind exploda in curtea fabricantului, ruinind increderea clientilor in banca si in sistemul bancar, in totalitatea sa; restaurarea acestei increderi nu este posibila fara eliminarea din contract a clauzelor abuzive si inlocuirea lor cu clauze legale si echilibrate.
   Benjamin Franklin este, alaturi de Thomas Jefferson, autorul Declaratiei de Independenta a Statelor Unite ale Americii (Philadelphia, 4 iulie 1776). Una dintre cele mai importante afirmatii ale acestei Declaratii este :
   “Consideram adevărurile urmatoare drept evidente prin ele însele : toti oamenii au fost creați egali ; Creatorul le-a conferit drepturi inalienabile, printre primele numarindu-se : dreptul la viață, dreptul la libertate, dreptul la fericire (pursuit of happiness)”…
   Aflat la Paris in 1776, B. Franklin a fost intrebat de cel ce va fi unul din principalii actori ai Revolutiei franceze din 1789, Danton : “unde este sancțiunea? declaratia voastra nu are nicio putere juridica”. B. Franklin i-a replicat : ”in spatele acestei Declaratii se afla o putere considerabila, eterna : puterea rușinii (the power of shame)”.
   Sentimentul rușinii este unul din elementele constitutive ale moralei, indisolubil legat de conștiința identității, fiind ea însăși un element constitutiv al ființei umane (Jean Ziegler, Imperiul rușinii, ed Antet, 2006, p.11). Fără sentimentul rușinii, nu mai ai certitudinea propriei identități si, deci, nu mai ai certitudinea apartenenței la comunitatea oamenilor. Cel ce sufera, cel ce este umilit sau asuprit, resimte durere. Prin empatie, cel ce este spectator la suferință, umilirea si asuprirea semenului, simte compasiune pentru acesta, simte o parte din durerea acestuia. Sau măcar rușinea de a nu reacționa. Rușinea te face să (re)-acționezi sau, in caz contrar, sa iți asumi remușcarea de a nu fi reacționat.
   Rușinea (dezonoarea) te oprește sa ascunzi sau sa disimulezi adevarul. Te obliga sa iai atitudine daca poti si atunci cind poti, pentru a le facilita celorlalti dreptul la fericire.
   Alaturi de foamete, datoria (mai ales cea pe termen lung) este o arma de distrugere in masa utilizată de marile corporații financiare împotriva celor slabi.
   Legislatia protectiei consumatorilor este facuta pentru a neutraliza acest risc. Rolul judecatorului este acela de a face ca acest risc sa fie neutralizat, atunci cind este cazul.
   Or, noi consideram ca acest proces este unul in care judecatorul trebue sa ia masuri pentru ca acest risc sa fie neutralizat.
   Banca si orice alta corporație va ști, ulterior, ca puterea financiara nu e totul. Încrederea e totul. Aceasta poate fi reclădită pornind de la acest proces.
   În definitiv, si atribuția judecătorului de a spune dreptul (jurisdictio) este tot un fel de a spune adevarul. Dreptul este, la nivelul sau cel mai profund, echitate. A spune dreptul inseamna a face dreptate, iar dreptatea este echitatea care corespunde adevarului. Iar adevarul este ceea ce face hotarirea judecatorului sa fie credibila :res judicata pro veritate habetur. Ceea ce s-a judecat corespunde adevarului si, de aceea, hotarirea definitiva a judecatorului beneficiaza de autoritate de lucru judecat.
   In litigiul dintre reclamanți (clienții ai WOLSKBANK) si pirita (WOLSKBANK) exista adevăruri de netăgăduit. Unele adevaruri ale acestui proces sunt notorii. Alte adevaruri ale acestui proces sunt prezumate de lege. WOLSKBANK nu a reușit nici măcar sa țintească aceste prezumții, darămite sa le mai si rastoarne. In fine, alte adevaruri ale acestui proces sunt probate cu actele de la dosar.
   Clienții Wolskbank își cîștigă pe banda rulanta in instanțele de judecata drepturile de care ar fi trebuit sa beneficieze încă de la obținerea creditelor. Judecatorii au ajuns la concluzia ca o parte din clauzele referitoare la modul de stabilire al dobanzii si al comisioanelor sunt abuzive si trebuie eliminate.
   Perioada de “glorie” a creditarii, in care Volksbank era unul dintre lideri in vanzarea imprumuturilor ipotecare, s-a terminat brusc in toamna lui 2008, odata cu inceperea crizei financiare. De atunci banca si-a schimbat conducerea, a trecut printr-o regandire a pozitiei si a incercat sa revina pe piata cu o noua imagine.
   Insa miile de contracte standard vandute in urma cu doar 4-5 ani nu pot fi ingropate. Pe zi ce trece, tot mai multi clienti Volksbank incep sa obtina in instanta ceea ce nu au reusit direct de la banca: anulari de comisioane si reduceri de dobanzi.
   Contracte cu dobanda fixo-variabila si comisioane de risc
   Unul dintre atuurile pe care Volksbank si-a baza politica de marketing pentru vanzarea creditelor ipotecare a fost avantajul dobanzii fixe. Banca era printre putinele banci din piata care “garantau” clienților o dobîndă fixa la chf. timp de 30 de ani.
   Pe fondul înrăutățirii climatului financiar internațional, clienții au început sa primească notificări, unii chiar după doar căteva luni de la semnarea contractului de credit, prin care erau informati ca Volksbank a decis sa urce dobanda fixa, ca urmare a “conditiilor nefavorabile de pe piata monetara”.
   Obținerea împrumutului de la Volksbank presupunea si plata unui comision de risc – care, desi cunoscut de client la momentul semnarii si inclus in DAE, reprezenta un cost adițional semnificativ. Contractul de credit conținea si o serie de clauze care ofereau bancii posibilitatea de a impune clienților orice majorări de cost ce ar fi putut interveni pe parcursul derularii imprumutului. Clauze considerate abuzive de instanta.
   Intr-o situatie similara s-a aflat si un client Volksbank din judetul Arges, care a obținut in august 2008 un credit garantat cu ipoteca de 35.000 de franci elvetieni, pe o perioada de 15 ani.
   Pentru acest credit, clientul platea o rata de dobanda fixa de 4,25% si un comision de risc de 0,22% din soldul creditului.
   In primavara lui 2010, clientul a sesizat Protectia Consumatorului din Arges cu privire la existenta unor clauze abuzive ale contractului de credit semnat. Inspectorii Autoritatii au dat dreptate clientului, considerand ca unele clauze incalca legea 193/2000, astfel ca speta a ajuns in instanta.
   In ciuda opozitiei formulate de banca, Judecatoria Curtea de Arges a dat dreptate ANPC. Decizia a devenit irevocabila odata cu respingerea recursului formulat de banca de catre Tribunalul Arges.
   Banca a fost nevoita astfel sa revina la dobanda stabilita initial in contract si sa renunte la comisionul de risc, chiar daca intre timp, clientul semnase si un act aditional care oferea bancii dreptul de a percepe costuri majorate in continuare.
   Ce a considerat instanta abuziv?
   In contractul clientului din Arges, instanta a identificat o serie de nereguli, in special in ceea ce privește diferența substanțiala dintre drepturile si obligatiile celor doua parti.
   • “Clauza enunțată in Condițiile speciale pct.3 lit. d) din Convenția de credit nr. XXX potrivit careia ,,Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobînzii”, permite Băncii sa modifice unilateral contractul dintre parți, fără a permite o negociere in cazul unei modificari. Totodată, condițiile care permit băncii sa modifice dobînda nu sunt in nici un fel circumstanțiate si lasă în totalitate la aprecierea băncii posibilitatea majorării dobînzii”, se arata in sentinta judecatoriei Curtea de Arges.
   • ”Prevederile art. 8.1. lit. c) si d) din Conditiile generale ale Convenției de credit dau Bancii posibilitatea sa declare ,,soldul creditului ca fiind anticipat, rambursabil imediat”, atunci cand apar ,,situatii neprevazute”, care, in opinia bancii, face sa devina improbabil ca ,,împrumutatul să î-șî poată îndeplini obligațiile” sau, ca sa poata fi considerat de catre Banca ,,creditul sa nu mai poata fi garantat corespunzator”.
   Aprecierile ca ,,situatii neprevazute”, ,,credit garantat necorespunzator”,,in opinia bancii” lasa la interpretarea unilaterala a acesteia situatiile respective, ceea ce reprezinta o clauza abuziva asa cum este prevazuta in Lista cuprinzand clauzele abuzive, lit. g) din Anexa la Legea 193/2000”, continua sentinta judecatoriei.
   • „In ceea ce priveste perceperea comisionului de risc prevazut in Contract la pct.5 ,,Comisioane” lit. a) de ,,0,22% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta”, pe toata perioada contractuala, s-a constatat ca Banca justifică perceperea acestui comision cu necesitatea acoperirii riscurilor asumate de bancă cu acordarea creditului, riscul de a suferi ”o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor, cum ar fi de exemplu riscul de neplata, riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției” , așa cum reiese din adresa Băncii, înregistrată la CJPC Argeș cu nr. XXX.
   Creditul este garantat cu o garantie reala imobiliara (ipoteca) de rang I asupra unui imobil asigurat de imprumutat cu polita cesionata in favoarea Bancii, situatie in care toate riscurile enumerate in adresa cu nr. XXX sunt deja asigurate, garantate. Mai mult decat atat, valoarea acestui comision este apreciabila, fiind plătibilă in fiecare lună si raportată la sold”.
   • „In ceea ce priveste prevederile art. 10.2 din Conditiile generale ale aceleiasi Conventii de credit, conform carora imprumutatul trebuie sa plateasc Bancii în termen de 15 zile de la notificare orice eventuale sume provenite din creșterea costurilor pe care banca le are cu acordarea sau punerea la dispoziție a creditului, reprezintă o clauza care lasă la aprecierea unilaterala a băncii, cuantumul si existenta acestor eventuale costuri, punand pe seama consumatorilor orice creștere”.
   „In aceste conditii, clauzele enumerate mai sus pot fi considerate abuzive deoarece sunt in interpretarea unilaterală a băncii și pot stabili in sarcina consumatorului plata unor sume nejustificate, fapta ce creeaza un dezechilibru consumatorului”, se arata in sentinta Judecatoriei.
   In plus, instanta a considerat abuziva si imposibilitatea clientului de a negocia clauzele contractuale.
   „Instanta retine ca toate prevederile contractuale apreciate ca abuzive de Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Arges nu au fost negociate direct cu consumatorii, in sensul dispozitiilor legale de mai sus, avand în vedere ca, așa cum afirma chiar banca, aceste contracte sunt preformulate, standard”, se mai arata in sentință.
   Prin urmare, instanța a obligat banca sa modifice contractul clientului, prin inlaturarea clauzelor constatate ca fiind abuzive.
   ”Nu prezintă relevantă ca banca a incheiat cu imprumutatii, ulterior, la data de —, un act adițional la contractul de credit care cuprinde clauzele abuzive analizate mai sus, deoarece fapta contraventionala exista si a fost comisa de banca”, apreciaza instanța din Curtea de Argeș.
   Bancile pierd din ce in ce mai multe procese.
   Exemplul de mai sus este doar unul dintr-o lunga serie de procese pierdute de Volksbank in fata clienților, atăt in București, cat si in întreaga țară.
   Clientii bancilor au inceput sa fie mai vocali in exprimarea nemulțumirii fată de politica bancii abia in vara lui 2010, cand guvernul a adoptat OUG 50.
   Ordonanța a impus alinierea toturor contractelor de credit, inclusiv cele în sold, la noile prevederi, respectiv eliminarea comisioanelor de risc si exprimarea ratei de dobanda in funcție de un indice transparent.
   În mod tradiţional, contractele clasice (negociate) înseamnă acordul de voinţă al părţilor. În realitate, contractul este un summum al voinţelor şi intereselor părţilor. Acordul voinţelor înseamnă consimţământul, adică voinţa exprimată a părţilor care au capacitatea juridică de a contracta. Conţinutul contractului înseamnă obiectul acestuia (ce vor părţile) şi cauza încheierii lui (de ce vor părţile) adică interesele părţilor contractului.
   Definiţia contractului ca acord de voinţe şi reunire de interese se potriveşte doar contractelor negociate. Contractele în care sunt parte profesionişti foarte rar sunt contracte negociate. Unele contracte sunt ne-voite (contracte forţate, contracte de adeziune), voinţa uneia dintre parţi sau a ambelor lipsind în totalitate, fiind limitată sau fiind alterată de imperativul economic sau psihologic al semnării contractului. Într-adevăr, cele mai multe contracte ale profesioniştilor se încheie nu de voie, ci de nevoie.
   Schemele de remunerare a angajaților din agențiile bancare pe baza volumului de vanzari au inceput sa fie luate in vizor de autoritațile europene. In timp ce la nivel de UE, reglementarile răman evazive, alte state, precum Marea Britanie, trateaza problema local. In Romania, multi clienți au fost induși în eroare de functionarii bancari.
   Nu mai este de mult timp un secret ca bancile isi incurajeaza angajatii sa vanda mai mult prin acordarea de bonusuri. Aceasta practica se intalneste atat in Romania cat si in alte state europene. Consecintele negative sunt resimtite insa tot de catre clienti, care de multe ori achizitioneaza produse doar pentru ca le este prezentată “partea plină a paharului”
   Bonusuri si targeturi in detrimentul clientului.
   Băncile înregistrează creșteri de la an la an, in mare parte datorită angajaților din unități, care au ținte de vînzare și bonusuri in cazul in care îșî depășesc planul.
   Aceasta practica s-a dovedit a avea un impact pozitiv pe termen scurt, prin creșterea puternica a cotelor de piață si a activelor bancii, dar un impact dezastruos pe termen mediu,si,lung.
   Creditele prea mari si acordate aproape agresiv au facut ca procentul împrumuturilor neperformante să depășească in prezent 25% din portofoliu la o serie de banci. Acum strategia este inversa: in loc sa alerge dupa clienti bancile incearca sa scape de portofoliile,nerperformante.
   Când voinţa lipseşte ori ea este limitată sau alterată, ceea ce rămâne ca element contractual subiectiv şi ceea ce dă contractului utilitate este numai interesul părţilor.
   Ca să supravieţuiască în lumea globalizată în care trăim şi ca să îşi menţină calitatea de instrument al opţiunii umane, prin care omul îşi modifică permanent realitatea şi viitorul, contractul trebuie văzut şi tratat în utilitatea sa, care înseamnă realizarea intereselor părţilor.
   • Interesele părţilor trebuie conciliate; prestaţiile părţilor trebuie să fie proporţionale şi coerente; Echilibrul contractual este o cerinţă a obligaţiilor contractuale implicite de bună credintă şi echitate (art. 970 alin.1 si alin.2) şi al exerciţiului util şi rezonabil al dreptului (care işi găseşte contrariul în abuzul de drept sau, mai nou, în abuzul de putere economică)
   • Leziune + clauze interzise/abuzive = dezechilibru contractual originar ; impreviziune = dezechilibru contractual survenit încheierii contractului .
   • Solidarismul contractual – contractul pe termen lung sau contractul cu prestaţii succesive este un parteneriat între părţi; acestea sunt solidar obligate să asigure utilitatea contractului; fiecare parte este obligată să pună co-contractantul în postura de a-şi realiza interesele (emolumentul contractului); în acest fel, se asigură perenitatea contractului .
   Solidarismul contractual înseamnă legătura contractuală intrinsecă şi profundă pe care contractul o creează între părţile contractante, care sunt în solidar obligate să realizeze conţinutul contractului, adică interesele fiecăreia dintre ele. În contractele pe termen lung sau cu execuţie succesivă, părţile trebuie să fie adevăraţi parteneri la câştig, fiecare dintre părţi urmărind un emolument din încheierea şi executarea contractului, dar şi parteneri la riscurile presupuse de executarea contractului, inclusiv la pierderile generate de existenţa sau executarea contractului. Fiecare dintre părţi are obligaţia de a-l pune pe celălalt în postura de a-şi realiza interesul urmărit prin încheierea contractului. De aceea, fiecare parte a contractului are dreptul, în contraprestaţie, la aceeaşi atitudine din partea celuilalt. Solidarismul contractual pretinde concilierea intereselor părţilor, care presupune o justă repartiţie între părţi a sarcinilor, riscurilor şi profiturilor generate de contract, adică echilibrul contractual. Pentru a concilia interesele părţilor, conţinutul contractului trebuie să răspundă efectiv exigenţelor principiului proportionalităţii şi principiului coerenţei, iar părţile sunt datoare la un comportament de natură a permite celuilalt să îşi atingă scopurile pentru care a fost incheiat contractul .
   Părţile au în solidar obligaţia de a prezerva utilitatea contractului pentru fiecare dintre ele, iar în acest scop ele sunt datoare să asigure realizarea conţinutului contractului şi, la nevoie, supravieţuirea acestuia.
   Solidarismul contractual, astfel văzut, nu se confundă cu domeniul bunei-credinţe, deşi buna-credinţă este, în dreptul nostru, un principiu cu consacrare normativă care poate fi un mijloc alternativ, dar eficient de aplicare a acestuia. De altfel, solidarismul contractual nu se confundă nici cu echitatea, cum nu se confunda nici cu abuzul de putere, care sunt faţete ale solidarismului contractual sau mijoace alternative legale şi judiciare de aplicare a acestuia în dreptul nostru.
   La momentul încheierii contractului, solidarismul contractual legitimează cerinţa construirii raporturilor contractuale pe fundamentul echilibrului prestaţiilor reciproce, corectând dezechilibrul contractual originar ( leziunea sau clauzele abuzive în contractele oferite consumatorilor ).
   În perioada executării contractului, solidarismul contractual fundamentează datoriile de cooperare şi de coerenţă ale părţilor, vizând fie executarea contractului, fie terminarea sa. Solidarismul contractual este menit a prezerva şi salva contractul, oferind soluţii în acest scop atât în cazul dificultăţilor întâmpinate în executarea contractului, cât şi în cazul ne-executării contractului (impreviziune, eroare, abuz de putere).
   Solidarismul contractual se opune doar aparent individualismului. De fapt, s-ar putea spune că solidarismul contractual este un alt fel de individualism, ridicat de la nivelul părţii, la nivelul parteneriatului pe care îl creează contractul între părţi, adică un individualism bazat nu pe voinţa individuală a părţilor, ci pe interesele părţilor contractuale, pentru realizarea căruia părţile sunt solidar obligate. Aşadar, nu este vorba de un individualism bazat pe libertatea absolută de a contracta, pe interesul uneia dintre părţi sau pe arbitrariul acesteia, ci de un individualism bazat pe utilitatea contractului pentru părţi. În orice caz, solidarismul contractual nu se confundă cu solidarismul social, care ţine de alt domeniu alt dreptului şi care are, în multe privinţe, un pronunţat caracter populist sau de faţadă.
   • Legislaţia referitoare la clauzele abuzive este o aplicaţie a solidarismului contractual; clauzele abuzive sunt o faţetă specifică legislaţiei protecţiei consumatorului a leziunii, care este un dezechilibru contractual orginar: (i) conform art. 6 din Legea 193/2000, clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator (intervenţia în contracte a legiuitorului : legea are efect de levier pentru consumator); (ii) art. 4, art. 14 din Legea 193/2000 : clauzele abuzive sunt nule, administraţia sau sistemul judiciar având atribuţia de a constata, chiar şi din oficiu, această nulitate (intervenţia judecătorului în contracte : judecătorul este competent nu numai să constatate nulitatea clauzelor, ci şi să le înlocuiască cu alte clauze contractuale, care să corespundă cerinţei echilibrului contractual şi utilităţii pentru părţi a contractului ; revizuirea / reconstruirea contractului ;
   • Întreaga legislaţie a protecţiei consumatorului este de tip levier (“leverage”); efectele nefaste pentru partea slabă în contract , ale principiului libertăţii de voinţă sunt corectate/atenuate de dispoziţii legale de ordine publică menite a sprijini (“ împinge în sus ”) consumatorul într-o relaţie juridică inegalitară, construită pe temeiul unei forţe economice a comerciantului disproporţionat de mare în raport cu consumatorul care, la data încheierii contractului are o libertate redusă de a contracta sau, în orice caz, o voinţă alterată de imperativul psihologic sau economic al încheierii contractului; comerciantul işi impune voinţa printr-un contract de adeziune, ne-negociabil ; deci art. 969 C.civ nu işi găseşte aplicarea în toate consecinţele sale, mai ales că el trebuie corectat prin raportare la art. 5 C.civ ( prin convenţiile particularilor nu se poate deroga de la ordinea publică şi bunele moravuri; este evident că aceste două elemente limitează libertatea de a contracta şi circumscriu efectele contractului în spaţiu şi timp, în funcţie de ceea ce este sau nu permis particularilor, la epoca semnării contractului sau ulterior, în cursul executării lor).
   • Inegalitatea economică, tehnică şi juridică între cei doi contractanţi este situația premisă care explică spiritul întregii legislații privind protecția consumatorilor, care nu poate fi altul decât acela de a remedia dezechilibrul existent la momentul încheierii contractului sau survenit încheierii contractului, prin reglementarea unor norme care contrabalansează raportul de putere, actionând ca un levier (“leverage”) în favoarea consumatorului şi, in acest fel, determinând un dezechilibru juridic în sens contrar.
   Tocmai de aceea, dreptul consumatorilor este în esenţa sa inegalitar, el aducând importante limite libertăţii comerţului profesionistului care este ţinut să se supună unor serii de constrângeri.

   Efectele nefaste pentru partea slabă în contract ale principiului libertăţii de voinţă sunt corectate sau atenuate de dispoziţii legale de ordine publică menite a sprijini (“impinge in sus”) consumatorul într-o relaţie juridică inegalitară, construită pe temeiul unei forţe economice a comerciantului disproporţionat de mare în raport cu consumatorul care, la data încheierii contractului are o libertate redusă de a contracta sau, în orice caz, o voinţă alterată de imperativul psihologic sau economic al încheierii contractului. Comerciantul îşi impune voinţa printr-un contract de adeziune, ne-negociabil. De aceea, art. 969 Cciv nu îşi găseşte aplicarea în toate consecinţele sale, mai ales că el trebuie corectat prin raportare la art. 5 C. civ. Într-adevăr, prin convenţiile particularilor nu se poate deroga de la ordinea publică şi bunele moravuri şi este evident că aceste două noţiuni limitează libertatea de a contracta şi circumscriu efectele contractului în spaţiu şi timp, în funcţie de ceea ce este sau nu permis particularilor, la data semnării contractului sau ulterior, în cursul executării acestuia .
   Prin efectul de levier, legea restabileşte echilibrul în contract, suprimând sau atenuând voinţa contractuală a profesionistului. Aceeaşi competenţă de re-echilibrare a prestaţiilor părţilor o au şi tribunalele, adaptând contractele sau suplinind în contract clauze care n-ar fi putut fi acceptate de profesionist (partea puternică în contract), dar care îl protejează pe consumator sau clientul insignifiant (partea slabă în contract).
   Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianţilor cu consumatorii, lege care a transpus conţinutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competenţa instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte. Interpretând această directivă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C – 240/98) că protecţia conferita concumatorului de acest act normativ permite judecătorului naţional să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existenţa în prealabil a unui contract semnat de către cele două părţi care şi-a produs integral sau parţial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligaţiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conţinutului său de către instanţa de judecată. Ca atare, faptul că acest contract a fost executat total sau parţial de consumatori nu echivalează cu acceptarea în integralitate a conţinutului acestuia, din moment ce el conţine clauze abuzive . Raţiunea acestui act normativ consistă în poziţia de inferioritate economică, juridică şi tehnică a consumatorului în raport cu comerciantul, inferioritate care se manifestă atât în ceea ce priveşte puterea de negociere, cât şi în ceea ce priveşte nivelul de informare. Această situaţie îl pune pe consumator în postura de a adera la condiţiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influenţa conţinutul lor.
   . Legea interzice profesioniştilor să includă în contractele lor profesionale clauze abuzive. Legislaţia chiar stabileşte o listă de clauze considerate ab initio abuzive. În cazul în care, totuşi, astfel de clauze sunt înscrise în contract, mai ales dacă acesta este un contract pre-formulat, clauzele respective sunt considerate fără efect faţă de consummator, pe lângă faptul că ele pot fi declarate nule de instanţă, la sesizarea autorităţilor în domeniul protecţiei consumatorului sau chiar a consumatorilor, actionând individual sau în asociaţii.
   Conform art. 6 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianţilor cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator, iar contractul va continua să fie executat de părţi doar dacă, prin eliminarea acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi anulat sau reziliat. Art. 4 şi art. 13-14 din aceeaşi Lege 193/2000 permit judecătorului să intervină în contract, pentru a-l revizui sau reconstrui, după ce, în prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicând sancţiunea nulităţii absolute a acestor clauze. Dacă rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul putând fi executat în continuare, judecătorul dispune continuarea sa, de data aceasta de pe poziţii echilibrate ale părţilor.
   Conform art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000, sunt clauze abuzive acele clauze care nu au fost negociate cu consumatorul şi care creează între părţi un dezechilbru semnificativ al prestaţiilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe.
   În proces trebuie date răspunsuri unor întrebări esenţiale şi dovedite unele fapte importante.
   A. Sunt contractele de credit bancar de retail contracte de adeziune, ne-negociate?
   • Contractele de credit de retail sunt contracte pre-formulate, în baza unui model care se impune băncii românesti – subsidiară a unei bănci străine care, în calitate de societate dominantă, işi impune voiţta, intersul şi strategia, transportându-le în contractele băncii cu terţii prin instrumentalizarea acesteia în vederea atingerii propriilor scopuri; voinţa băncii româneşti – subsidiară a băncii străine nu este decât aparent voinţa sa, iar interesul său în contract este subsumat interesului general al grupului de societăţi din care face parte banca romanească ;
   • Regulamentul BNR nr. 3/2007 : orice produs bancar nou este supus BNR, în vederea validării; normele interne ale băncilor, inclusiv cele relative la circuitul contractului de credit de retail în interiorul băncii, în vederea tratării lui din perspectiva riscului sunt, conform regulilor Basel II (implementate în dreptul bancar român începând cu decembrie 2006 ), supuse aprobării prealabile a BNR; avem, asadar, de-a face cu un contract – tip, un standard pe care îl valideaza BNR înainte de a fi pus în vânzare; în orice caz, condiţiile generale de afaceri, care sunt integrate oricărui contract luat în mod individual, sunt indubitabil contracte de adeziune, întrucât ele nu se negociază, acceptarea lor fiind o condiţie pentru a încheia orice contract cu banca;
   • Contractul în sine este importat din sistemul informatic al băncii, unde este integrat un model pe baza căruia se completeaza orice contract; sistemul informatic al băncii lasă în mod voit spaţii goal

3. va multumeswcanticipat si astept raspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.