Inalta Curte De Casatie Si Justitie a stabilit cu putere de lege ca anumite categorii din domeniul medical, sa fie trecute din oficiu in categoria celor care au prestat o anumita activitate in conditii deosebite de munca.
Ce inseamna ca anumite parti ale personalului medical vor fi catalogate ca au lucrat in conditii deosebite de munca?
In principal nu se va mai pune problema ca aceste persoane sa mai treaca prin procedura indicata de catre HG 261/2001 modificata prin HG 246/2007 si mai apoi de HG 1014/2015 ci prin simplul fapt ca sunt cuprinse in RIL-ul de mai jos, vor dobandi incadrarea in conditii deosebite de munca.
Vizualizati si :
Care sunt cei din mediul medical care vor fi incadrati in conditii deosebite de munca prin efectul deciziei ICCJ?
Astfel, Inalta Curte a stabilit ca –
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019.
Practic tragem concluzia ca lucratorii din morgi, cei care recolteaza organele in vederea transplantului, sectiile de anatomie patologica si prsecturi dar si personalul disciplinelor universitare de anatomie, histologie si catedra de biologie celulara, vor putea sa sa solicite incadrarea in conditii deosebite de munca, atat in instanta cat si casei de pensii, daca aceasta nu o va face din oficiu.
Ce pot face cei care beneficieaza de acest RIL al ICCJ dar totusi casa de pensii nu le recunoaste munca in conditii deosebite?
In primul rand trebuie sa astepte decizia de pensionare si daca se consta ca in cadrul acesteia nu s-a valorificat munca lor in conditii deosebite, pot formula prin intermediul unui avocat specializat in dreptul muncii, o contestatie la Casa de Pensii si mai apoi direct in instanta la Tribunal.
Av.Drd. Cuculis Adrian
Buna ziua. Noi cei din Radiologie de ce nu suntem încadrați in conditii deosebite? Si suntem incadrati in conditii normale ??? Nou lucram cu Raze??? Aparatele emit radiații. Și suntem incadrati in conditii Normale de munca.
Cam atat a stabilit!
Din oficiu ar trebui si noi sa fim încadrați. Nu credeti ca e normal???
Buna ziua. In sanatate locurile de munca unde se utilizeaza instalatii radiologice cu risc radiologi 3 , conform autorizatiei emise de CNCAN.
Va rog sa-mi spuneti daca este posibilitatea de a fi incadrate in conditii deosebite.
Cu deosebita consideratie . Va multumesc
Buna ziua, e asa apreciez ca da.
Buna ziua.Lucrez intro clinica de imagistica de 14 ani iar de 8 ani lucrez ca asistent radiologie computer tomograf,nu ar trebui sa fim incadrati ca grupa in cea de a doua(grupa grea)?Sunt totusi raze secundare pe care le luam dupa fiecare pacient!Cum pot afla daca am drept la incadrarea de grupa grea?Cine trebuie sa faca aceasta incadrare?Ce departament?Unde ma pot adresa pt clarificarea situatiei?Multumesc anticipat.
Asta trebuie sa faca angajatorul dvs si cred ca sunteti de grupa a ii-a
Buna ziua
Grupele de munca nu mai exista din aprilie 2001 cand a aparut H.G 261/2001 . conditii normale, conditii speciale si conditii deosebite de munca. Atunci toate institutiile au avut termen sa faca reevaluarea locurilor de munca, cu aviz de la ITM. Situatia neclara este insa pentru acele locuri de munca nou infiintate dupa H.G. 261/2001 si H.G. 247/2007, care au aceleasi conditii de risc si nu au fost corect incadrate desi aparatele cu care se lucreaza au emisa autorizatii cu incadrare de risc radiologic 2 sau 3.
Acum legiuitorul pedepseste pe nedrept salariatii, desi nu este atributia salariatului sa faca incadrarea locului de munca ci a compartimentului securitate si sanatate in munca, la propunerea sefilor sau sindicatelor
Am lucrat în sănătate din 1972-2017 când la 65 de ani am plecat în pensie.Din 1972 pina in 2011am fost încadrat în gr.ll de munca mai apoi în condiții speciale de munca.5 ani și 6;luni nu mi s- a mai acordat punctaj pentru condiții deosebit de munca.Pot sa cer retroactiv punctajul pentru cei 5ani și 6luni,care este demersul Cu stima Maria Zahradnyik.
De ce la clinicile private in radioterapie externa cu fotoni, personalul nu este incadrat in grupa? Chiar nicio autoritate nu se sesizeaza? Radioprotectia, dozimetrele, etc. Practic au autorizatie de functionare si plafon; dar acolo nu exista personal care sa lucreze? Cum fac dovada ca nu au fost tratati in radioterapie de as.generalisti neincadrati in grupa? Cum sta treaba?
…Bună ziua, respectuos! Am lucrat ~ 8 ani ca as. radiologie , am primit sporul aferent grupei a-ll -a de muncă, lunar, dar modic, între anii 1977–>1985. Sporul respectiv încasat de mine este considerat un drept patrimonial și ar trebui ca și consecință luat în considerație de Casa de Pensii la alcătuirea / calcularea cuantumului punctajului valoric al pensiei? Mai mult decât atât ICCJ aduce precizări destul de clare în acest sens – iulie 2024, inclusiv problema cu 50% lunar a procentelor…Vă mulțumesc anticipat pentru un răspuns profesionist, fără echivoc! Cu stimă!…. C.D.