Declaratia De Martor Protejat In Procesul Penal

Inalturarea declaratiei martorului protejat in procesul penal – Imposibilitatea de a stabili existenta fizica a martorului protejat

Martor Protejat – O decizie data de catre Curtea de Apel Bucuresti, face valuri majore in randul practicienilor si mai ales acolo unde in dosarele DNA, DIICOT dar si parchetele de grad inferior, se folosesc martorii cu identitate protejata.

Noi cunoastem deja ca pana acum nu prea am asistat la inlaturarea unor asemenea probatorii din cadrul dosarelor insa premiera pe care o stabileste instanta Curtii de Apel Bucuresti, deschide usa larg catre o veritabila exceptie de neconstitutionalitate pe care am putea sa o antamam atunci cand vine vorba de modalitatea de redactare a textului legal.

Astfel, pentru a ajunge la concluzia Curtii de Apel Bucuresti, haideti sa vedem inainte ce este martorul cu identitate protejata.

Ce este martorul cu identitate protejata? Martorul protejat si persoana vulnerabila

Art. 113 din codul de procedura penala vorbeste despre protecţia persoanei vătămate şi a părţii civile.

La modul general martorul protejat sau persoana vulnerabila, poate capata una dintre protectiile de la art. 126 din codul de procedura penala si ca atare identitatea ascunsa este una dintre formele de protectie.

Persoana vulnerabila in cadrul unui proces penal poate fi victima copil, victimele care sunt în relaţie de dependenţă faţă de autorul infracţiunii, victimele terorismului, ale criminalităţii organizate, ale traficului de persoane, ale violenţei în cadrul relaţiilor apropiate, ale violenţei sexuale sau ale exploatării, victimele infracţiunilor săvârşite din ură şi victimele afectate de o infracţiune din cauza prejudecăţilor sau din motive de discriminare care ar putea avea legătură în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilităţi, precum şi victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravităţii infracţiunii.

Martorul amenintat devine si martor protejat in conditiile in care solicita acest lucru ori daca organul de urmarire penala constata necesitatea luarii unei asemenea masuri.

Ca atare, in momentul in care se aplica o asemenea masura, in mod clar ceilalti participanti (in mod discretionar) la actul de justitie, NU mai au acces la numele real al persoanei si nici nu pot face verificari cu privire la onestitatea ori daca vreti chiar materialitatea acelui martor.

Curtea Constitutionala in decizia de speta 248/2019 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedura penala, arata ca :

  • 30. Prin raportare la exigentele art. 21 alin. (3) coroborat cu art. 24 alin. (1) din Constitutie, dispozitiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedura penala, care prevad mentinerea in cursul judecatii a masurilor de protectie dispuse de procuror in cursul urmaririi penale, reglementeaza, de fapt, mentinerea, in etapa judecatii, a unei restrangerii exceptionale a exercitarii dreptului la aparare al inculpatului, fara a mentiona procedura prin care poate fi verificata necesitatea mentinerii acestor masuri, conditiile incetarii lor si organul judiciar caruia ii revin atributiile corespunzatoare realizarii unor astfel de verificari. Insa mentinerea unei astfel de restrangeri, coroborata cu lipsa unei proceduri expres reglementate de incetare a sa, atunci cand conditiile existente in cauza nu mai impun ca aceasta sa continue, echivaleaza cu o restrangere nelegala a exercitarii dreptului fundamental analizat. Mai mult, administrarea, in cursul judecatii, a probei cu martori, in conditiile mentinerii masurilor de protectie a martorilor dispuse in cursul urmaririi penale, desi nu mai subzista necesitatea mentinerii respectivelor masuri, poate determina nulitatea relativa a probelor astfel obtinute, potrivit art. 282 din Codul de procedura penala.
  • Astfel, asa cum s-a retinut si in hotarare, avocatul partii neavand certificat ORNIS nu a putut observa motivele pentru care in cursul judecatii, martorul protejat si-a pastrat aceeasi calitate insa chiar mai mult decat atat, atata vreme cat el nu a putut fi gasit si exista si suspciunea ca ar fi putut fi unul si acelasi cu un martor cu identitate cunoscuta, se incalca ordinea unui proces echitabil dar si dreptul la aparare.

Audierea martorului protejat

Art. 129 din codul de procedura penala, arata si cum se face audierea martorului protejat:

Dupa ce a fost acordat acest statut de martor protejat, audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar.

Avocatii dar si celelalte parti din proces pot adresa întrebări martorului audiat.

Declaraţia martorului protejat se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă.

Cititi si :

Inlaturarea declaratiilor martorului protejat ce nu pot fi verificate

De interes este decizia instantei Curtii De Apel Bucuresti care pastreaza de fapt motivele Tribunalului Bucuresti, prin care se arata ca o declaratie a unui martor protejat ce ridica anumite suspiciuni de existenta in realitatea a acelui martor protejat si nu este de fapt o dublare a unui martor cu identitate cunoscuta, sunt apte sa duca la excluderea din dosarul cauzei a marturiilor luate in acest sens.

Cu privire la declarația dată de martorul cu identitate protejată #### apărarea a solicitat excluderea ambelor declarații, în măsura în care identitatea acestuia este una și aceeași cu a oricărui martor cu identitate reală audiat în cauză, bănuiala sa fiind că este vorba de martorul cu identitate reală ##### #####, pentru motivul că declarațiile martorilor cu identitatea protejată reprezintă o denaturare a adevărului dirijată de către ####### sunt plasate în zona caracterului interesat al organului de urmărire penală, care sub protecția posibilității de a audia martori cu identitate protejată, tinde spre obținerea unor probe contradictorii, fiind limpede că una dintre cele două declarații, fără să se poată stabili care dintre ele. Tribunalul a reamintit că martorul cu identitate reală ##### ##### nu a putut fi localizat în faza judecăţii şi nu a putut fi audiat. A precizat că, în ceea ce priveşte situaţia martorului cu identitate protejată ####### procurorul de caz la data de 12.04.2019 a comunicat instanţei că subzistă situaţia de pericol pentru martor, nu se impune ridicarea acestei identităţi şi nu se justifică declasificarea informaţiilor şi punerea la dispoziţia apărării. Aceste informaţii privind temeiurile care au justificat acordarea statutului de martor protejat şi identitatea reală a martorului protejat au fost trimise instanţei, care le-a consultat, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, însă avocatul inculpaţilor ####, neavând certificat ORNISS, nu a avut acces la ele. Prin raportare la aspecte de natură teoretică şi la Decizia nr.### din 16 aprilie 2019 publicată în Monitorul Oficial nr.494 din 19.06.2019 Curtea Constituţională, având în vedere că informaţiile privind identitatea martorului cu identitate protejată nu pot fi divulgate, astfel că apărarea nu poate cunoaşte dacă acest martor a fost sau nu propus de acuzare şi cu o identitate reală, situaţie în care ar fi dat două declaraţii sub două identităţi, văzând că apărarea, date fiind dispoziţiile legale în vigoare nu a putut obţine verificarea necesităţii menținerii ori încetării acestor măsuri din partea instanţei, pentru respectarea dreptului la apărare al inculpaţilor, Tribunalul a admis cererea inculpaţilor şi a înlăturat din ansamblul probator declarația dată de martorul cu identitate protejată ##.

(extras sentința penală din 29.08.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, redată în Curtea de Apel București, secția I penală, decizia nr. 690 din 29 martie 2023, www.rejust.ro)

Avand in vedere acest lucru dar uitandu-ne si catre valoarea probatorie redusa a unei declartii de martor protejat, in sensul ca nu se poate dispune o condamnare doar in baza unei asemenea declaratii, este evident ca nu poti asigura un drept la un proces echitabil daca temeiurile pentru care s-a luat masura protejarii unei anumite parti din procesul penal nu este cunoscuta si partilor acuzate.

Av. Dr. Cuculis Adrian

Str. Vaselor Nr. 16 Sectorul 2
Bucuresti
3 comments to “Declaratia De Martor Protejat In Procesul Penal”

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.