Avocat Contestare Mandat European De Arestare

Mandatul European De Arestare – Ce Are De Facut O Persoana Aflata Sub Puterea Unui Mandat European De Arestare? Poate Sa-l Conteste? Sa Aflam!

Contestare Mandat European De Arestare – In esenta, pentru a intelge mai bine ce presupune acest tip de mandat de arestare, trebuie sa intelegem ca efectele lui sunt restranse exclusiv la spatiul european, de altfel mandatul european de arestare, are la baza o cooperare internationala insa strict EUROPEANA si cu privire doar la tarile care au aderat la uniunea europeana si nu si la alte tari ce nu fac parte din blocul comunitar.

In esenta, contestarea mandatului european de arestare poate sa reprezinte o cale prin care cel urmarit international/european, sa fie adus in fata instantei iar pe baza argumentelor ce pot tine de la nelegal urmarire penala pentru lipsa de identitate si duba incriminare a faptelor sau poate nerespectarea intr-un anume stat a principiilor specialitatii la care cel urmarit NU a renuntat si chiar urmarirea lui politica sau conditiile grele si inumane din arestul altor state membre( a se vedea situatia Romaniei), pot duce in cele din urma la o respingere fie a confirmarii mandatului european de arestare, atunci cand el este emis nelegal/informal, sau o recunoastre a lui si in cele din urma un refuz de extradare prin punerea in aplicare a mandatului european de arestare.

O sa vedeti mai jos cum CJUE, de data recenta, a stabilit cumva in sarcina statelor membre, o imposibilitate de transformare a pedepselor aplicate in alte state membre, in pedepse mai blande sau din arest in libertate, intra in contradictie cu principiile europene. Sau nu?

Sa incepem!

Aveti un mandat eurpean de arestare emis si vreti sa-l contestati? Aflati cum!

Go back

Your message has been sent

Warning
Warning
Warning
Warning.

          

Ce este mandatul european de arestare ?

Trebuie precizat ca mandatul european de arestare isi gaseste originile in Legea 302/2004 cu privire la cooperarea judiciara in materie penala iar conform, art. 84 alin.(1) din , mandatul european de arestare reprezintă o procedură judiciară, prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită unui alt stat membru, arestarea și predarea unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau în vederea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Legea nr. 302/2002
Art. 84: Definiţia mandatului european de arestare

,, (1)Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei alte măsuri privative de libertate.

(2)Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.”

Practic, discutam despre o cooperare intre state fiindca procedura extradarii nu mai este confirmata ci este rezultata ca urmare a confirmarii mandatului european de arestare.

Astfel, anularea mandatului european de arestare este singura varianta pe care o are o persoana urmarita si care este evident si inculpata ori condamnata, in vederea paralizarii efectelor mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare reprezintă un instrument folosit de catre state, asa cum am precizat, în vederea extrădării dintr-o țară a Uniunii Europene în alta, de regula, a unor cetățeni care se sustrag de la procedurile judiciare desfășurate împotriva lor.

Totusi, sustrangerea de la executarea unui mandat poate sa aiba diverse cauze si in mod evident ca atunci cand ele sunt indeplinite, mandatul european devine nelegal emis sau posibila lui punere in executare comporta elemente de nelegalitate.

Vezi si :

In aceeasi lege a cooperarii internationale in materie europeana, penala, art. 86 din Legea 302/2004 arata in mod clar ce elemente trebuie sa contina mandatul european de arestare, fara de care, procedura emiterii lui , este ilegala.

Astfel, in madantul european, pentru ca acesta sa fie pus in executare, trebuie sa continuta urmatoarele informatii indispensbile:

  • identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate;
  • denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autorităţii judiciare emitente;
  • indicarea existenței unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect;
  • natura şi încadrarea juridică a infracţiunii;
  • o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;
  • pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită;
  • orice alte consecinţe ale infracţiunii.

In ce conditii se emite mandatul european de arestare?

De regula, mandatul european de arestare nu se emite intr-o procedura judiciara penala aflata la inceput.

Spre exemplu, o persoana care este banuita ca ar fi savarsit o infractiune, prima data, atunci cand se impune, este chemata sau se emite un mandat de aducere si doar daca nu este gasita si se pune in miscarea actiunea penala, ea poate fi ceruta in vederea arestarii in instanta nationala, iar ulterior daca nici dupa emiterea mandatului de arestare nationala, persoana NU se identificata pe teritoriul ROMANIEI, urmeaza procedura emiterii mandatului de arestare european,

Trebuie specificat deci ca un mandat european de arestare va fi emis de o autoritate judiciară în două situații: în scopul efectuării urmăririi penale și în scopul executării unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate.

Cum se emite un mandat european de arestare?

Mandatul european de arestare, se emite doar dupa ce exista indicii clare ca o persoana cautata intr-un stat membru, se regaseste pe teritoriul altui stat membru.

Chiar dacă există deja un mandat european de arestare emis în prealabil cu privire la aceeași persoană, acest mandat, va putea fi înlocuit cu un nou mandat european de arestare, care va acoperi atât infracțiunile anterioare mandatului inițial, cât și noile infracțiuni.

Cititi si :

Când se retrage mandatul european de arestare?

Regula generală este aceea că mandatul european de arestare va fi retras în ipoteza în care au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia ori dacă persoana care este solicitată a decedat.

Mandatul european de arestare va fi retras și atunci când persoana dată în urmărire generală a fost extrădată sau predată în România.

Retragerea va fi solicitată de instanța emitentă care va informa despre aceasta autoritatea judiciară de executare, în vederea încetării măsurii de arestare sau a oricărei alte măsuri, în situația în care au fost dispuse în cauză

In ce situatii se poate refuza executarea unui mandat european de arestare?

Asa cum aminteam si mai sus, nu intotdeauna mandatul de arestare european ajunge sa fie pus in executare.

  • atunci când infracțiunea care se află la baza mandatului de arestare este acoperită de amnistie în statul membru de executare;
  • atunci când persoana care este căutată a fost judecată definitiv într-un stat membru pentru aceleași fapte;
  • atunci când, persoana căutată nu poate, din motive legate de vârstă, să răspundă penal pentru faptele aflate la originea mandatului, în temeiul dreptului statului membru de executare.
  • situația în care persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat emiterea mandatului;
  • atunci când împotriva persoanei care face obiectul mandatului european s-a pronunțat într-un alt stat membru o hotărâre definitivă pentru aceleași fapte;
  • în situația în care mandatul european de arestare a fost emis pentru alte infracțiuni decât cele excluse de la respectarea condiției dublei incriminări.

Dreptul de a avea acces la un avocat în procedura privind mandatul european de arestare

Dreptul de a avea acces la un avocat și, implicit, dreptul la apărare reprezintă drepturi fundamentale în cazul oricăror proceduri judiciare desfășurate împotriva unei persoane. Astfel, acestui drept i se acordă o importanță deosebită și în cazul procedurilor privind mandatul european de arestare, fiind reglementat de Directiva nr. 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum şi dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma privării de libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu autorităţi consulare în timpul privării de libertate.

Simetric, art. 104 alin. (2) din Legea 302/2004 prevede dreptul persoanei arestate în baza unui mandat european de arestare de a fi asistată de un apărător ales sau numit din oficiu de instanță.

Conform art. 10 din Directiva nr. 2013/48/UE, conținutului dreptului de a avea acces la un avocat în timpul procedurii privind mandatul european de arestare are în vedere următoarele aspecte:

  • dreptul de a avea acces la un avocat la momentul oportun şi astfel încât să permită persoanei căutate să îşi exercite drepturile în mod efectiv şi, în orice caz, fără întârzieri nejustificate de la momentul lipsirii de libertate;
  • dreptul de a avea întrevederi şi de a comunica cu avocatul care le reprezintă interesele;
  • dreptul ca avocatul lor să fie prezent şi, în conformitate cu procedurile din dreptul intern, să participe la o audiere a persoanei căutate de către autoritatea judiciară de executare.

Mandatul European de Arestare

Cooperare judiciară în materie penalăContestatie la executare mandat european de arestare – Cum se face?

Cum ajunge ca o persoana urmarita sa fie si extradata?

  1. Cooperare judiciară în materie penală – aceasta este cheia emiterii mandatului de arestare european.

            După aderarea României la UE, a fost necesară elaborarea unor dispoziții care să asigure respectarea principiului încrederii reciproce în sistemele de drept ale statelor membre și care să permită aplicarea cu prioritate a prevederilor tratatelor internaționale la care România este parte.

            Astfel, noile reglementări permit recunoașterea reciprocă a actelor judiciare și a hotărârilor penale pronunțate de instanțele statelor membre și aplicarea tratatelor internaționale cu prioritate față de prevederile interne care reglementează aplicarea legii penale naționale în spațiu.

  • Extrădarea

            Extrădarea reprezintă o formă prin care se poate exercita cooperarea judiciară și care are ca scop remiterea persoanelor care au comis fapte pedepsite de legea penală, către solicitant, pentru asigurarea tragerii la răspundere penală a acestora, după caz, a executării pedepselor de către acestea.

Cod penal
Art. 14: Extrădarea

,,(1)Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.

(2)Predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se acordă sau se solicită în condiţiile legii.

(3)Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în condiţiile legii.”

Constituția României

Art. 19: Extrădarea şi expulzarea

,,(1)Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.

(2)Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.

(3)Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.

(4)Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.”

            Extrădarea se realizează în baza unui mandat european de arestare (MEA), instrument ce a stârnit multe controverse statelor member, determinându-le să se adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene.

            Pentru a face lumina, Comisia Europeană a emis ,,Manualul pentru emiterea și executarea unui mandat european de arestare C/2023/1270”.

Decizia CJUE – C305/22- Statele nu pot refuza executarea mandatului european de arestare? Da! Atunci cel cautat poate fi lasat LIBER! CUM? Vedeti mai jos!

  • Hotărâri CJUE care nu permit refuzarea executării mandatului european de extrădare a unei persoane
  • Hotărâre CJUE. C-481/23 | Sangas. 

            La 10 aprilie 2025, Curtea a decis că nu se poate refuza remiterea unei persoane în baza unui MEA, dacă mandatul nu urmărește executarea unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, ci are ca obiect doar continuarea procesului penal.

,, autoritatea judiciară de executare a unui mandat european de arestare nu poate refuza executarea acestui mandat de arestare în temeiul acestei dispoziții atunci când mandatul de arestare menționat nu a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

  • Hotatărâre CJUE. C-305/22 | C.J.

            În interpretarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI și a Deciziei-cadru 2002/584/JA, Curtea a stabilit că refuzul executării unui mandat european de arestare și preluarea executării pedepsei, fără consimțământul statului care solicită executareareprezintă ,,un risc ridicat de impunitate a persoanelor care încearcă să se sustragă justiției după ce au făcut obiectul unei condamnări într‑un stat membru și ar pune, în definitiv, în pericol funcționarea eficientă a sistemului simplificat de predare între statele membre instituit prin Decizia‑cadru 2002/584.”

Cum se contesta mandatul european de arestare?

            Totodată, autoritățile judiciare de executare nu pot refuza să execute un mandat european de arestare pentru alte motive, decât cele prevăzute de Decizia‑cadru 2002/584.

  • Ne bis in idem
  • Conform principiului ne bis in idem, pe care îl găsim în art. 6 din Codul de procedură penală art 6: ,,Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.”
  • Același principiu este prezentat și în Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală:,,(1)Cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă:

a)printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal;

b)pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate sau dacă s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) din Codul penal, respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 din Codul penal fără a interveni revocarea sau anularea acestora.

(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă asistenţa este solicitată în scopul revizuirii hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală al României.

(3)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care un tratat internaţional la care România este parte conţine dispoziţii mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.”

  • Art. 335: Motive de nerecunoaştere şi neexecutare: (1) d)executarea ordinului european de anchetă ar fi contrară principiului ne bis in idem.

Persoanele căutate în baza unui mandat european de arestare beneficiază de dreptul de a numi un avocat în statul membru emitent. Astfel că, rolul avocatului într-o asemenea situație este acela de a oferi asistență avocatului din statul membru de executare, pentru a permite persoanei căutate să își poată exercita drepturile într-un mod efectiv.

  Ne bis in idem reprezintă unul dintre motivele de neexecutare obligatorie a MEA.

Astfel, ceea ce trebuie sa inteleaga cel care se afla sub puterea mandatului european de arestare este ca

mandatul european de arestare poate sa fie contestat.

Av. Dr. Cuculis Adrian

Str. Vaselor Nr. 16 Sectorul 2
Bucuresti

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.