Insolventa Asociatiilor De Proprietari

Poate O Asociatie de proprietari sa intre in insolventa?

Insolventa, falimentul si asociatiile de proprietari

Nu de putine ori, am fost intrebati daca o asociatie de proprietari poate fi executata silit, in situatia in care nu-si onoreaza contractele si obligatiile pecuniare contractate.

Insolventa Asociatiilor De Proprietari
Datorii asociatie de proprietari

Intrebarile veneau de la membrii asociatiei, membri care erau foarte ingrijorati de repercursiunile pe care le pot suferi, in urma unor comportamente deloc profesioniste ale presedintelui asociatiei sau administratorului acesteia.

Au existat numeroare cazuri, in care, administratorul, a fugit cu toti banii incasati din contributiile lunare (platile scarilor de bloc), asociatia respectiva intrand in incapacitate de plata, pentru lunile ce au urmat, organul de executie al asociatiei fiind de negasit.

Atat creditorii cat si debitorii acestor situatii, ne-au intrebat, care ar fi calea de urmat, deoarece creditorii asociatiei, respectiv companiile de apa, gaz sau electricitate, voiau sa stie cum pot proceda pe mai departe, si care ar fi procedura de urmat, in scopul recuperarii prejudiciului.

In principal,trebuie sa stiti ca asociatiile de proprietari POT FI EXECUTATE SILIT si evident ca si ele la randul lor pot formula contestatii la executarea silita ilegala.

Cu totii au mers mai departe, urmand a le fi stabilita datoria pe instanta, in mod cert, insa ce se poate face pe mai departe.

Interesul tuturor, si chiar un interes public credem noi, ar fi acela ca asociatia de proprietari respectiva, sa-si continue activitatea, deoarece la mijloc sunt vietile si bunastarea a zeci de locatari, membri ai asociatiei respective.

Dar care ar putea fi calea de redresare, ar putea accede asociatia la legea insolventei, sau poate intra ea in faliment?

Daca ar fi sa analizam legea insolventei, conditiile si efectele acesteia, asupra unui datornic de tipul asociatiei de proprietari, intrarea in insolventa ar fi unica sansa reala ca asociatia respectiva, sa se poata pune pe picioare, si sa-si continue activitatea normala, cat mai curand posibil.

Vizualizati si :

Insa intrebarea care persista este aceeasi, poate asociatia de proprietari sa se bucure de Legea 85/2014, privind insolventa?

La o astfel de intrebare, o sa incercam sa va raspundem in cele ce urmeaza.

Asociatiile de proprietari, nu pot face obiectul insolventei si falimentului, in opinia noasta.

Astfel Insolventa Asociatiilor De Proprietari este de fapt doar o expresie, fara efect juridic.

O astfel de interpretare reiese fara putere de tagada din obiectul  Legii 85/2014 privind insolventa, lege in care se prevede la art. 3 din Leagea 85/2014 “Procedurile reglementate de legea insolvenţei se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definite la art 3 alin 2 Cod Civil, cu exceptia celor care execută profesii liberale precum precum şi a celor cu privire la care se prevăd dispoziţii speciale în ceea ce priveşte regimul insolvenţei lor.”

Iar la art. 3 alin.2 Cod Civil  ni se definesc profesionistii ce pot face obiectul insolventei ca fiind – Profesionisti cei care exploateaza o întreprindere.

Cititi si :

   Prin urmare, legea 85/2014 privind insolventa respecitv falimentul, nu se aplica asociatiilor de proprietari, acestea fiind reglementate de Legea 196/2018, in  care se prevede ca “asociatia de proprietari – forma de asociere autonoma si fara scop lucrativ a proprietarilor dintr-un condominiu, avand ca scop administrarea, exploatarea, intretinerea, repararea, reabilitarea si modernizarea proprietatii comune, mentinerea in stare buna a imobilului, respectarea drepturilor si asumarea obligatiilor de catre toti proprietarii”.

Prin urmare, nu se poate folosi Legea 85/2014, pentru a trimite in faliment o asemenea persoana dar nici pentru ca aceasta sa-si restabileasca activitatea din punct de vedere economic.

Insa repercursiunea neregulilor efectuate de catre membrii asociatiei de proprietari, va fi resimtita tot de proprietari, atunci cand vor ramane fara utilitati etc. , moment in care vor fi nevoiti sa achite din propriul buzunar datoriile asociatiei pentru a putea continua o viata normala cu un imobil racordat la utilitatile secolului in care traim.

Prin urmare, aceasta lege, ce ar fi trebuit sa redrese si asociatiile de proprietari, ramane doar un vis frumos pentru acestea, cu propunerea si speranta, ca in viitorul cat mai apropiat, sa fie incluse si ele, in lista beneficiarilor Legii 85/2014 privind insolventa.

In caz de incapacitate de plata, evident ca tot cei care sunt in condominii vor fi obligati sa plateasca cheltuielile asociatiei de proprietari. Insolventa Asociatiilor De Proprietari in intelesul legii 85/2014 nu este posibila.

Av.Drd. Cuculis Adrian


6 comments to “Insolventa Asociatiilor De Proprietari”
  1. Buna seara Ma numesc ionescu liviu. Va rog sami raspundeti , Am fost condamnat an romania la 5 ani cu executare. Am facut 9 luni si am esit pe antreruprea pedepsei pe caz de boala an 2015 dupa un an sa revocat si trebuia sa fac restul de pedeapsa de 4 ani si 3 luni dar mam sustras si am plecat an franta. Iar aici acum sunt arestat cu mai multe furturi. Astept sa ma condamne spunetimi pot deduce ce fac aici an pedeapsa din romania dupa ce ma vor expulza se poate contopi sau deduce. Va multimesc

  2. Buna seara Ma numesc ionescu liviu. Va rog sami raspundeti , Am fost condamnat an romania la 5 ani cu executare. Am facut 9 luni si am esit pe antreruprea pedepsei pe caz de boala an 2015 dupa un an sa revocat si trebuia sa fac restul de pedeapsa de 4 ani si 3 luni dar mam sustras si am plecat an franta. Iar aici acum sunt arestat cu mai multe furturi. Astept sa ma condamne spunetimi pot deduce ce fac aici an pedeapsa din romania dupa ce ma vor expulza se poate contopi sau deduce. Va multimesc

  3. Este admisibilă o acţiune în regres formulată de o societate de a sigurare împotriva unei asociaţii de proprietari, motivând că nu a curăţat zăpada de pe bloc, şi care a căzut, pe timpul nopţii, pe un autoturism asigurat – casco premium Se poate compara zăpada care de la sol nu se vede pe acoperiş cu o tencuială de pe zid care dă să cadă şi reprezintă un pericol iminent- vis a vis de paza juridică a lucrului. Îmi puteţi indica vreun precedent judiciar.

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.