Actiunea in Constatare

Scurte consideratii asupra admisibilitatii actiunii in constatare

1. Codul de procedura civila instituie in art. 111, teza a doua, principiul subsidiaritatii actiunii in constatare fata de cererea de realizare a dreptului, spunand ca “cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”.

Prin urmare, intre alte conditii instituite de art. 111 C. pr. civ., o actiune in constatare este admisibila numai daca partea nu “poate cere” realizarea dreptului sau.

De astfel, principala problema care se ridica cu privire la admisibilitatea actiunii in constatare este daca se poate sau nu introduce o cerere in realizare.

2. Dar ce inseamna ca se poate introduce o cerere in realizare? Inseamna a avea admisibila o actiune in realizare in abstract sau in concret? Raspunsul poate fi numai unul, respectiv trebuie sa existe o actiune in realizare in concret.

Este lipsit de folos ca in mod general sa se poata apela la o anumita actiune in realizare, daca, raportat la speta concreta si avand in vedere unicitatea acesteia, actiunea in realizare nu este admisibila in cauza. De aceea, instanta trebuie sa verifice cu atentie admisibilitatea unei actiuni in constatare si sa nu o respinga ca inadmisibila decat in cazul in care, motivandu-si solutia, va prezenta care este calea in realizare admisibila in concret[1].

Altfel, a considera ca o actiune in constatare este inadmisibila doar pentru ca in abstracto exista o actiune in realizare inseamna a refuza judecata si a limita partii accesul la justitie.

Mai mult, din interpretarea literala, dar si logica, a art. 111 C. pr. civ., rezulta ca actiunea in realizare ce determina inadmisibilitatea actiunii in constatare trebuie sa aiba in vedere acelasi drept care s-a urmarit a fi protejat pe calea actiunii in constatare, iar nu altul.

3. De exemplu, potrivit doctrinei si jurisprudentei, actiunea prin care se solicita declararea nulitatii este o actiune in realizare, indiferent daca se intemeiaza pe un motiv de nulitate relativa sau absoluta[2]. Prin urmare, rezulta ca actiunea in constatarea nulitatii actelor de proprietate intemeiata pe art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991[3] este o actiune in realizare. Constatarea nulitatii titlului de proprietate in baza acestui text se poate cere insa doar pentru anumite cauze determinate expres de lege. Proprietarul posesor care sufera o tulburare a dreptului sau prin acte ale unui tert ce se considera proprietar nu are la indemana actiunea in revendicare, avand posesia bunului, dar poate avea la indemana actiunea in constatare provocatorie sau, in baza Legii nr. 169/1997, actiunea in constatarea nulitatii titlului de proprietate.

Daca tertul care se pretinde proprietar nu are titlu de proprietate, ci doar adeverinta de proprietate sau proces-verbal de punere in posesie, care, conform Deciziei in interesul legii nr. 1/1997 a instantei supreme, nu constituie titlu de proprietate, atunci proprietarul posesor nu are la indemana actiunea in constatarea nulitatii acestora intemeiata pe art. III din Legea nr. 169/1997, ci doar o actiune in constatarea dreptului sau de proprietate. Nefiind titlu de proprietate, aceste acte nu pot fundamenta transmiterea bunului. Asadar, proprietarul posesor nu are un interes legitim in a constata nulitatea acestora, pentru ca ele, chiar valabile de ar fi, nu pot genera instrainari[4].

Daca insa tertul care se pretinde proprietar beneficiaza de un titlu de proprietate, aceasta imprejurare nu trebuie sa atraga automat respingerea actiunii in constatare ca inadmisibila, pentru ca este necesar sa se analizeze, daca si pentru care anume motiv de nulitate se poate introduce o actiune in realizare. Mai mult, constatarea nulitatii unui titlu de proprietate nu confera certitudine titlului posesorului, ci doar vadeste lipsa de eficienta juridica a titlului celuilalt.

4. Fata de cele aratate mai sus, consideram ca se impune tratarea cu maxima rigoare a problemei admisibilitatii actiunii in constatare, cu o analiza sistematica si curajoasa[5]. In cazul in care instanta va ajunge la concluzia ca actiunea este inadmisibila, apreciem ca este necesar sa precizeze exact in considerente care este actiunea in realizare ce a atras respingerea actiunii in constatare si care poate fi exercitata in concret.

De lege ferenda propunem ca in ipoteza in care se va constata inadmisibilitatea actiunii in constatare, generata de posibilitatea introducerii unei actiuni in realizare pentru protejarea aceluiasi drept, instanta sa se pronunte in acest sens prin incheiere, lasandu-se partii un termen pentru transformarea actiunii in constatate intr-una in realizare si urmand ca numai in cazul refuzului sau pasivitatii partii sa se emita sentinta. In acest fel s-ar asigura judecata cu celeritate a pricinilor si solutionarea divergentelor deduse judecatii, fara reluarea judecatii in fata unei alte instante.

——————————————————————————–
[1] Instanta nu poate respinge actiunea in constatare vadind o actiune in realizare care s-ar exercita in contra dispozitiilor art. 723 C. pr. civ.

[2] A se vedea, spre exemplu, V. M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grila, editia a 4-a, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2009, p. 15, C. A. Bucuresti, sectia a IV-a civila, decizia nr. 414/2000 si C. A. Bucuresti, sectia a III-a civila, decizia nr. 2372/2000, in G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedura civila adnotat, editia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007, p. 255

[3] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 299 din 04/11/1997

[4] “[…] adeverinta eliberata de comisia locala instituita in temeiul Legii nr. 18/1991 si procesul-verbal de punere in posesie, fiind acte premergatoare ce confera doar un drept virtual de proprietate, care creaza raporturi juridice numai intre organul administrative care le-a emis si beneficiar, nu pot fi asimilate, ca valoare probatorie, cu titlul de proprietate ce confera dreptul real de proprietate asupra terenului si este opozabil erga omnes in cadrul raporturilor juridice”(Decizia nr. 1/30.06.1997 a Curtii Supreme de Justitie, Sectiile Unite, citata in L. Mera, A. Pena, Recursuri in interesul legii. Decizii de admitere 1993-2008. Culegere de practica judiciara, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 51-66)

[5] In mod just s-a aratat in doctrina ca „existenta caracterului subsidiar nu indreptateste timiditatea instantelor in aprecierea admisibilitatii actiunii in constatare, tendinta de restrangere a cazurilor in care poate fi folosita aceasta actiune, deoarece in multe cazuri partile nu au la indemana un alt mijloc decat actiunea in constatare” (V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Editura National, Bucuresti, 1996, p. 294).

av. Mihail C. Barbu
http://www.juridice.ro/62914/scurte-consideratii-asupra-admisibilitatii-actiunii-in-constatare.html

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume si email)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.